Politicile publice actuale în domeniul tranziției către vehiculele electrice nu poziționează România pe o direcție favorabilă, se arată în raportul Tranziția la vehiculele electrice în România și impactul ei socioeconomic, comisionat de 2Celsius și realizat de cercetătorul Ștefan Guga.
Potrivit documentului, investițiile programate pentru următorii ani prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României sau Programul Operațional Tranziție Justă sunt lacunare și fără o direcție clară în acest domeniu.
“Consecința tranziției europene la mașini electrice este că în România avem mai multe mașini poluatoare, în special diesel, decât aveam în anii trecuți, iar trendul acesta va continua și în anii viitori. Pe lângă problemele sociale cu care ne vom confrunta, vom avea și un impact ridicat asupra mediului”, consideră Ștefan Guga, expert industria auto.
Totodată, până în momentul de față, nu există nicio intenție anunțată de investiții în capacități de producție de baterii pe teritoriul României, acesta fiind un semnal puternic că România a pierdut deja cursa în fața celorlalte țări europene cu industrii auto puternice, printre care Ungaria și Polonia.
Conform datelor Eurostat, România avea înainte de pandemie cea de-a cincea cea mai mare industrie auto ca număr de persoane ocupate, după Germania, Franța, Polonia și Cehia, cu aproximativ 180.000 de angajați. Dacă adăugăm rețelele de vânzări și service ajungem la 283 de mii de persoane ocupate în 2019, sau 5.5% din totalul salariaților.
“Fondurile europene pentru tranziția justă nu trebuie să ajungă să fie niște ajutoare pentru companii, ele ar trebui direcționate către forța de muncă și pregătirea acesteia pentru schimbările care urmează în industria auto”, susține Raul Cazan, președintele Asociației 2Celsius.
O parte considerabilă a industriei auto tradiționale — producția de motoare, cutii de viteze, sisteme de gestiune a combustibilului, de filtrare, de eșapament și toate celelalte componente asociate — va dispărea odată cu vehiculele electrice, fiind înlocuită de producția de componente complet noi — baterii, motoare electrice, noi sisteme electronice și de răcire.
Cele două grupuri prezente în România, Ford și Renault, se numără printre producătorii care au anunțat că vor avea în portofoliu doar mașini pur electrice până în 2030, cel puțin în Europa. Totuși, sunt semne clare că în România cele două companii intenționează să treacă la producția de vehicule electrice ceva mai târziu decât în celelalte țări europene. Pentru Dacia, conducerea Renault a anunțat că trecerea va fi în ultimul moment, în speranța că tehnologia va deveni mai accesibilă la preț.
Această tranziție înseamnă competențe noi, capacități industriale noi, locuri de muncă noi și jucători noi pe piață, precum și dispariția unor serii întregi de competențe, capacități industriale, locuri de muncă și chiar mari companii. Nevoia de dezbatere asupra viitorului industriei și pieței auto din România devine astfel urgentă.
Recomandările raportului:
Este nevoie de o analiză cât mai detaliată și cât mai aplicată a impactului tranziției la vehiculele electrice asupra lanțului de furnizori din România. Transparența e necesară atât pentru cetățeni, care trebuie să înțeleagă direcția în care se îndreaptă una dintre cele mai importante activități economice din țară, cât și pentru decidenți, care nu pot avea astfel o viziune clară. Uzina Mecanică de la Mioveni, cele două uzine de cutii de viteze ale Daimler și producția de motoare de la Craiova vor fi puternic afectate.
Planificarea urgentă a unor investiții de amploare în noi capacități de producție de componente pentru vehiculele electrice (baterii, motoare și transmisii electrice), în special în județele care vor fi afectate de această tranziție: Alba, Argeș sau Dolj.
Corelarea eforturile de formare profesională cu investițiile din domeniu. Atât PNRR, cât și Programul Operațional Tranziție Justă acordă atenție formării profesionale în contextul mai amplu al tranziției energetice, însă e nevoie ca aceste servicii să aibă și un corespondent practic, pe piața muncii, și să se deruleze în zonele geografice unde există nevoia.
Reconsiderarea strategiei de dezvoltare a infrastructurii de încărcare și urgentarea investițiilor necesare pentru o acoperire cât mai completă la nivel național.
Asigurarea accesibilității mobilității verzi pentru întreaga populație, prin creșterea veniturilor populației și prin dezvoltarea unui sistem integrat de transport public intra- și interurban nepoluant, performant accesibil.
