CONGRESUL MONDIAL AL CONSERVARII: Noua baza de date a ariilor protejate

O noua baza de date online care va permite monitorizarea parcurilor nationale protejate din toata lumea a fost lansata, luni, in cadrul celui de-al cincilea Congres Mondial pentru Conservare de la Barcelona, transmite corespondentul Green Report in Spania, Oana Neneciu.

Produsul este folositor, au tinut sa precizeze expertii prezenti la lansare, atat pentru turistii care planuiesc sa viziteze o zona protejata, cat si pentru cercetatorii care studiaza ariile protejate ale lumii.

Noul produs a fost realizat printr-un parteneriat intre Centrul pentru Monitorizare a Conservarii care apartine Programului Natiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) si Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii (IUCN). Informatiile din acest nou sistem reprezinta nucleul fiecarei decizii pe care trebuie sa o luam la nivel national, regional si global pentru conservare", a declarat Achim Steiner, director executiv UNEP.
"Suntem in acel moment in care ariile protejate sunt echivalentul capitalului financiar, ele reprezinta capitalul nostru natural. Este vital sa avem date de acest fel, putem spune ca baza de date este un cadou pentru oamenii acestei lumi", a mai subliniat Steiner.

Noul sistem permite utilizatorilor sa vizioneze informatiile despre parcurile naturale si ariile protejate in browser si in Google Earth, sa le descarce si sa le salveze.

O alta noutate o reprezinta si sistemul dezvoltat de catre Universitatea din Maryland care avertizeaza prin e-mail posibile incendii, permitand astfel interventii timpurii din partea pompierilor.

Peste 8.000 de reprezentanti din partea guvernelor, companiilor si organizatiilor non-guvernamentale se intalnesc incepand de duminica timp de 10 zile la Barcelona, Spania in cadrul Congresului Mondial al Conservarii organizat de Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii (IUCN).

Principalele teme de dezbatere ale Congresului care se organizeaza din patru in patru ani sunt satisfacerea nevoilor in crestere ale populatiei si pietelor in extindere fara a sacrifica natura, dar si transmiterea mesajelor de conservare catre noi publicuri.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri