Listarea unei părți din materialele colectate prin Sistemul de Garanție-Returnare pe Bursa Română de Mărfuri a stârnit critici din partea producătorilor, reciclatorilor și chiar a autorităților. Lipsa trasabilității, riscul pierderii controlului asupra deșeurilor și compromiterea principiului „bottle-to-bottle” sunt doar câteva dintre problemele semnalate în cadrul conferinței organizate de Green Report – SGR. Eficiența sistemului și impactul asupra tuturor stakeholderilor.
Adevărata miză a sistemului de garanție-returnare rămâne reciclarea efectivă a deșeurilor și trasabilitatea acestora.
Nu este suficient ca ambalajele să fie colectate; este esențial să știm ce se întâmplă cu ele mai departe, cine le reciclează, în ce se transformă și dacă intră cu adevărat în circuitul economiei circulare.
În ciuda promisiunilor factorului politic, nu este clar cum vom ajunge să avem un control real asupra materialelor care ar trebui să reintre în economie, nu să dispară în opacitate.
Într-un sistem care se vrea de utilitate publică, trasabilitatea nu e un moft, ci o obligație.
Iar întrebarea de fond rămâne: cum se asigură, concret, că deșeurile colectate chiar sunt reciclate și nu doar contabilizate?
Ministrul Mediului crede că bursa rupe lanțul reciclării și pune în pericol reciclarea
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a criticat listarea materialelor colectate prin SGR pe Bursa Română de Mărfuri, susținând că acest mecanism afectează trasabilitatea și deviază materialele de la circuitul bottle-to-bottle.
„Idealul este ca fiecare kilogram de PET să devină r-PET, fiecare doză, o nouă doză. Dar când materialele ajung la alte industrii, nu cele de băuturi, circuitul se rupe”, a explicat Fechet.
El a dat exemplul aluminiului, atras de industrii dispuse să plătească mai mult decât își permit producătorii de băuturi.
Ministrul a avertizat că listarea pe bursă adaugă intermediere, costuri și, mai grav, opacitate: „Habar n-avem cine le cumpără și dacă vor mai fi reciclate. Se pierde trasabilitatea și, odată cu ea, capacitatea de a atinge țintele de reciclare”.
În lipsa unui control clar, a spus el, un producător ar putea afla că și-a îndeplinit ținta de colectare, dar nu și pe cea de reciclare, cu consecințe financiare directe.
„Acest vid de responsabilitate poate compromite întregul lanț circular”, a subliniat ministrul.
Poziția ministerului este fermă: nu susține implicarea intermediarilor.
Fechet a pledat și pentru stabilitate în relațiile comerciale.
Fără contracte pe termen lung, spune el, investitorii nu pot planifica dezvoltarea.
„Vrei să faci fabrică de reciclare a sticlei? Ai nevoie de un contract pe termen lung. Te duci la bancă și ceri 50 de milioane de euro. Fără garanții, nu o faci.”
El a avertizat că, la fel ca în cazul industriei lemnului, România riscă să piardă controlul asupra propriei resurse reciclabile și să exporte valoarea adăugată.
„Mi-e teamă să nu ajungem cu SGR-ul acolo unde am ajuns cu industria lemnului”, avertizează Fechet.
Industria cere acces direct la materialul reciclat și eliminarea intermediarilor din sistemul SGR
Alice Nichita, președinta Asociației Naționale pentru Băuturi Răcoritoare și reprezentantă a producătorilor din cadrul SGR, a subliniat că industria a susținut financiar sistemul de la început, asumându-și costuri considerabil mai mari decât în vechiul sistem de responsabilitate extinsă a producătorului (REP).
Această contribuție, spune ea, nu a fost recuperată, dar reprezintă un angajament ferm pentru o economie circulară autentică.
„Producătorii asigură finanțarea și au asigurat încă de la început finanțarea sistemului, nerecuperându-și costul, dimpotrivă, plătind și taxa de industrie pe fiecare ambalaj pus pe piață. Este un cost semnificativ mai mare decât cel pe care îl aveam în sistemul complementar SGR-ului”, a declarat Nichita, adăugând că acest efort are ca scop final creșterea gradului de reciclare și atingerea noilor obiective europene privind integrarea materiei prime reciclate în ambalaje.
În 2024, sistemul a generat 230.000 de tone de material reciclat, un volum considerabil, însă lipsa predictibilității privind destinația finală a materialelor colectate rămâne o problemă.
„În momentul de față ne lipsește o verigă finală pentru a închide cercul. Ne lipsește această predictibilitate pentru reciclare”, a spus Nichita.
Ea a făcut apel la introducerea unor contracte directe și pe termen lung între RetuRO, reciclatori și producători, fără intermediari, care să asigure trasabilitatea și accesul producătorilor la materia primă reciclată.
„Avem nevoie de un drept de acces la materialul reciclat al producătorului. Procentual, cât pun pe piață ca producător, să pot să am un acces la materia primă colectată și reciclată, prin intermediul RetuRO, să se reîntoarcă către producător”, a subliniat ea.
O astfel de soluție ar putea fi implementată prin contracte tripartite – producător, RetuRO și reciclator, așa cum funcționează deja în piețe mai avansate din Europa, în spiritul principiului bottle-to-bottle consacrat de noul regulament european privind ambalajele și deșeurile de ambalaje.
În cele mai performante sisteme de garanție-returnare din Europa, precum Germania, Țările de Jos și Lituania, trasabilitatea și circularitatea sunt garantate prin contracte directe între operatori, reciclatori și producători.
Aceste modele elimină intermediarii, asigură alocarea controlată a materialelor reciclabile și oferă predictibilitate.
Rezultatul este un circuit clar și eficient, în care ambalajele colectate redevin materie primă în aceeași industrie.
Alice Nichita a spus că una dintre cele mai mari vulnerabilități ale sistemului de garanție-returnare din România este
Lipsa, încă de la început, a unui mecanism legal care să garanteze producătorilor accesul direct la materialul reciclat.
Potrivit acesteia, deși acest principiu este esențial pentru funcționarea corectă a unui sistem circular, el nu a fost inclus în legislația inițială.
„Din păcate, acest principiu nu a fost introdus încă de la început în legislație. Am spus că ne vom adapta ulterior, după ce începem”, a afirmat Nichita, adăugând că industria a formulat amendamente în acest sens încă din 2024, înaintea dezbaterii publice organizate de Ministerul Mediului.
„Nu s-a considerat neapărat necesar la momentul respectiv și s-a aprobat un alt amendament”, a spus ea.
Surpriza a venit când, în locul accesului direct al producătorilor la material, în legislație a fost introdusă, fără dezbatere publică, prevederea privind tranzacționarea materialelor prin Bursa Română de Mărfuri.
„A apărut ca o surpriză pentru noi toți, pentru că respectivul amendament, cel cu Bursa Română de Mărfuri, nu a fost niciodată dezbătut. Nu a fost niciodată explicat, n-am avut cunoștință de acest aspect”, a explicat Nichita.
Consecințele acestui mecanism sunt semnificative: pierderea controlului asupra destinației deșeurilor și imposibilitatea de a garanta că ambalajele colectate ajung să fie efectiv reciclate, nu doar vândute.
„Riscul principal pe care îl vedem este că nu vom putea controla rata de reciclare, ceea ce pentru noi este obiectivul prioritar al acestui sistem”, a subliniat reprezentanta producătorilor.
În opinia sa, fără această verigă finală, accesul la materialul reciclat, întreaga construcție a sistemului este pusă sub semnul întrebării.
„Să ne aducem mai bine aminte de ce ne-am dorit cu toții acest sistem: tocmai pentru a avea transparență, date concrete și acces la material, pentru a nu avea doar raportări”, a încheiat Nichita.
Alice Nichita a transmis un apel clar către autorități pentru o modificare legislativă urgentă.
Reprezentanta industriei a precizat că producătorii, împreună cu RetuRo, au elaborat un set de amendamente ce vizează introducerea explicită a dreptului producătorului de acces direct la materialul reciclat.
Listarea materialului reciclat la bursă favorizează speculațiile și exportul valorii adăugate
Constantion Damov, președintele Green Group și reprezentantul industriei de reciclare, a avertizat că România riscă să piardă controlul asupra propriei materii prime reciclabile, în lipsa unui mecanism clar de trasabilitate și acces direct pentru producători.
În actualul model, care permite listarea materialelor colectate prin SGR pe bursă, se pierde transparența și crește riscul speculației și al exportului valorii adăugate.
„Reciclarea ar trebui să devină un serviciu pe cerc. Nu mai cumperi, nu mai vinzi. Elimini speculațiile. Iar la bursă, tocmai despre asta vorbim, despre speculație”, a spus Damov.
El pledează pentru un sistem circular autentic, în care materialele colectate să rămână trasabile și să revină producătorilor care au finanțat colectarea.
Damov a atras atenția că, în lipsa unor reglementări clare, materialele reciclabile riscă să fie exportate către alte state, unde reciclarea este susținută prin subvenții.
„S-a întâmplat la hârtie. Cartonul fugea din țară pentru că Turcia, Ucraina și alte țări dădeau subvenție”, a spus el, avertizând că PET-ul sau aluminiul ar putea urma același traseu.
„Efortul e făcut aici, în România. Nu în Turcia, nu în Serbia. Și totuși, în alte țări se spune: ‘lăsați că luăm din România materialul curat și ne facem țintele de reciclare la noi’. De ce să-l mai facem noi?”, a punctat Damov, subliniind că lipsa unui cadru legislativ clar și a contractelor directe riscă să compromită dezvoltarea industriei locale și independența reciclării în România.
Fechet: „Listarea materialului reciclat pe bursă nu a fost ideea ministerului”
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a clarificat că ideea listării materialelor colectate prin SGR pe Bursa Română de Mărfuri nu a venit din partea instituției pe care o conduce.
Potrivit acestuia, numeroase sesizări au fost trimise la Guvern și la cancelaria prim-ministrului, semnalând riscurile generate de această decizie.
„Știu că au existat multe plângeri la Guvern și nu-i un secret că n-a fost ideea Ministerului Mediului”, a spus Fechet.
El a explicat că aceste sesizări descriu potențialele probleme legate de pierderea trasabilității și de devierea materialelor de la principiul bottle-to-bottle.
Fechet a lăsat deschisă posibilitatea unei intervenții guvernamentale: „Cred că Guvernul va lua o decizie. În sensul în care renunță la acea prevedere, sau, în sensul în care nu renunță”, a spus ministrul, adăugând că o modificare legislativă, chiar și repetată, ar putea fi justificată pentru a corecta traiectoria sistemului.
Berarii vor ca valoarea creată prin SGR să rămână în România
Constantin Bratu, reprezentant al Berarilor României, a subliniat că industria berii are un interes strategic în dezvoltarea unui sistem de garanție-returnare funcțional și eficient, care să sprijine economia locală și să asigure circularitatea ambalajelor în interiorul țării.
Potrivit acestuia, sectorul este profund ancorat în economia națională și își dorește ca valoarea generată prin SGR să rămână, în cea mai mare parte, în România.
„Sectorul nostru este un sector naționalist. Noi producem bere în România și o consumăm aici. 97% din cât se consumă este produs în România”, a spus Constantin, adăugând că producătorii de bere își doresc să mențină o rețea majoritar românească și în lanțul de reciclare.
„Vrem ca aproximativ 80% din furnizorii noștri să fie în continuare din România. Vrem ca ambalajele noastre să ajungă la reciclatori din România și să se întoarcă în noile ambalaje.”
Pe lângă obiectivele de circularitate, Constantin a evidențiat și nevoia de eficiență în costurile de operare ale sistemului, astfel încât acesta să devină sustenabil pe termen lung.
Însă, până la atingerea maturității, sistemul are nevoie de susținere constantă din partea industriei, care deja investește resurse semnificative.
„Este ca atunci când te pregătești de o olimpiadă. Rezultatele le vezi atunci când vine ziua examenului. Momentan, noi suntem în faza în care, noi, acționarii, investim energie, timp, eforturi ca acest sistem să treacă pragul celor 2-3 ani de funcționare și să ajungem la un sistem eficient, care va reprezenta noi standarde de operare în viitor”, a concluzionat Constantin.
Obiectivul final: Un sistem de garanție-returnare care se autofinanțează
Alin Vișan, președintele Asociației Române pentru Ambalaje și Mediu (ARAM), a oferit exemplul sistemului danez de garanție-returnare drept model de eficiență pentru România.
După aproximativ 15 ani de funcționare, sistemul din Danemarca a ajuns la un echilibru financiar, cu costuri zero pentru producători, o dovadă că, pe termen lung, autofinanțarea este posibilă.
„A fost primul an după lansare în care costul pentru producător a fost zero. Important este să știm unde vrem să ajungem, nu cât mai avem”, a spus Vișan, subliniind că obiectivul final trebuie să fie clar, chiar dacă drumul e lung.
Chiar dacă mai simplu decât sistemul din România, cel danez a reușit să se optimizeze în timp.
„S-a ajuns la o asemenea eficiență încât sistemul se autofinanțează”, a precizat el.
Vișan a avertizat că este nerealist să se aștepte performanță maximă după doar un an.
„Bineînțeles, nu poți să ceri după un an de zile să ai performanța, pentru că suntem absurzi. Dar acela va fi obiectivul.”
CITIȚI ȘI:
Conferința Green Report: Vocea industriei susține extinderea inteligentă a SGR
