Potrivit determinărilor efectuate de Agenția de Protecția Mediului Constanța, concentrațiile de compuși organici volatili eliberate în incendiul de luni, 22 august, de la rafinăria Petromidia au fost mai mari decât cele în situații normale, nefiind însă depășite limitele admise.
Astfel, în urma determinărilor imediate, nu a fost constatat un risc pentru sănătatea populației din zonă. APM Constanța va monitoriza în continuare calitatea aerului din apropierea deflagrației”, informează Ministerul Mediului.
APM Constanța și GNM – Comisariatul Județean Constanța, s-au deplasat imediat la locul producerii exploziei, atât cu personal specializat cât și cu autolaboratorul din dotarea APM Constanța. Au fost prelevate probe pentru a determina gradul de afectare al factorilor de mediu realizându-se analize în mod special pentru indicatorul compuși organici volatili (COV).
În cursul zilei de luni, 22 august, în jurul orei 18.00, pe platforma Petromidia a avut loc un incendiu în zona instalației de distilare în vid.
La nivelul companiei Rompetrol Rafinare s-a constituit o echipă formată din specialiști și a fost demarată o anchetă oficială pentru determinarea cauzelor care au provocat incendiul.
Una din cele patru victime ale incendiului, un bărbat în vârstă de 48 de ani, de profesie inginer sudor, cu arsuri pe 90% din suprafața corpului a decedat la spitalul Bagdasar-Arseni.
Suntem în contact și oferim suportul nostru familiilor colegilor internați în unitățile spitalicești din București și sperăm la însănătoșirea lor cât mai rapidă”, au spus reprezentanții Rompetrol Rafinare.