Companiile aeriene din Statele Unite au anuntat recent introducerea de taxe pentru verificarea bagajelor, reduceri de zbor si scaderea numarului de locuri de munca in oferta lor de compensare a cresterii preturilor pe combustibil, informeaza GreenBiz.
Companiile isi studiaza, „in spatele scenei”, operatiunile de afaceri pentru gasirea unor metode de eficientizare, pentru a amortiza lovitura data de preturile ridicate pe combustibili care au crescut cu aproape 85% fata de anul trecut. Combustibilul reprezinta acum aproximativ 40% din costul unui bilet, comparativ cu 15% cat era in urma cu opt ani.
Potrivit ziarului New York Times American si Southwest Airlines au luat masuri de curatare a motoarelor pentru eliminarea urmelor de murdarie si resturi.
De asemenea, avioanele Delta si-au incetinit viteza si si-au modificat procedurile de aterizare in scopul folosirii unor cantitati mai mici de combustibil. Alte aparate de zbor sunt fie scoase din functiune, fie inlocuite cun alte modele mai eficiente.
Companiile aeriene incearca, totodata, sa-si inverzeasca avioanele prin initiative precum reducerea consumului de apa din baile si toaletele avioanelor internationale si inlocuirea scaunelor cu unele mai usoare.