Comisie pentru testarea centralei de la Cernavoda in conditii de risc

Ministrul Economiei, Ion Ariton, a decis constituirea unei comisii care sa analizeze capacitatea de reactie a CNE Cernavoda in cazul unor evenimente impredictibile majore.

"Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri a urmarit cu atentie catastrofa naturala din Japonia si, mai ales, efectele acesteia asupra centralei nucleare de la Fukushima. În calitatea sa de institutie a statului, care coordoneaza activitatea de producere a energiei electrice si pentru asigurarea sigurantei si securitatii în exploatarea centralei nucleare de la Cernavoda, MECMA a decis, în data de 21 martie, prin ordin al ministrului economiei, comertului si mediului de afaceri, Ion Ariton, constituirea unei Comisii de analiza a capacitatii de reactie a CNE Cernavoda, în cazul evenimentelor impredictibile majore" se arata într-un comunicat al institutiei.

Comisia va prezenta, în termen de 30 zile de la data emiterii ordinului, un raport privind concluziile constatate.

La 11 martie, Japonia a fot afectata de un cutremur puternic, urmat de un val tsunami care a cauzat o serie de explozii la reactoarele centralei de la Fukushima în urma carora au fost înregistrate emisii radioactive în atmosfera.

Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavoda, a anuntat ulterior ca unitatea a fost proiectata sa reziste la cutremure cu magnitudinea de opt grade pe scara Richter, iar seismele care se pot produce în România pot avea o intensitate maxima în intervalul de 7-7,5 grade.
De asemenea, reprezentantii centralei au declarat miercuri ca unitatea de la Cernavoda functioneaza în conditii de securitate pentru mediu si populatie, iar achizitiile pentru piese de schimb au respectat legislatia, dezmintind astfel unele informatii vehiculate în presa.

În urma avarierii centralei nucleare japoneze de la Fukushima, Comisia Europeana si guvernele statelor membre au decis ca securitatea functionarii celor 143 de unitati nucleare din UE sa fie verificata prin aplicarea unor teste de stres, operatiune în urma careia sa fie elaborate standarde de functionare pentru fiecare unitate nucleara.

Cele doua reactoare nucleare functionale ale centralei de la Cernavoda asigura aproape 20% din necesarul de electricitate la nivel national.
 

spot_img

Ultimele știri