Implementarea tarifului reglementat (feed-in tariff) suferă o nouă amânare deoarece Comisia Europeană a solicitat date suplimentarea pentru avizarea implementării acestuia, a declarat, vineri, într-o conferință, Niculae Havrileț, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Ieri am primit o prenotificare din partea Comisiei Europene care solicită date suplimentare. De asemenea, Comisia solicită și o splitare a formei de susținere. Instalațiile sub 500 kW vor beneficia de tariful reglememtat, iar cele este peste 500 kW vor beneficia de un sistem de prime, echivalentul a unui certificat verde”, a spus Havrileț.
De asemenea acesta a precizat că în privința valorilor tarifului reglementat ANRE trebuie să-și refacă modul de calcul odată cu noua stategie a Comisiei Europenea din zona regenerabilelor.
Cum funcționează tariful reglementat
Sistemul “feed-in tariff” este un mecanism conceput pentru a accelera investițiile în tehnologiile folosite în producerea energiei regenerabile. Acest lucru se realizează prin oferirea de contracte pe termen lung producătorilor din acest domeniu, de obicei pe baza costului de generare a fiecărei tehnologii. Scopul acestui sistem este acela de a încuraja producătorii mici de energie regenerabilă, care vor putea opta pentru o schemă de sprijin din partea statului diferită de mecanismul certificatelor verzi.
Potrivit Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), în urma adoptării sistemului “feed-in tariff”, producătorii de energie din surse regenerabile care au capacități sub 1 MW și cei care dețin centrale pe biomasa în cogenerare de înaltă eficiența cu puteri de până în 2 MW vor putea comercializa electricitatea la prețuri reglementate unice pentru fiecare tip de tehnologie în parte.
De asemenea, companiile care vor opta pentru acest sistem de sprijin vor vinde energia pe piața reglementată, la un preț care va fi determinat pe baza tarifelor reglementate și a valorii certificatelor verzi pe care le-ar fi primit dacă ar fi ales schema de sprijin prin certificate verzi, mai arăta ANRE. Potrivit unor reprezentanți ai Autorității, prețul final pe care îl vor primi companiile care vor opta pentru această nouă schema de sprijin va fi cu 10-15% mai mic decât cel de pe piața certificatelor verzi.
În schimb, producătorii vor avea garanția, stabilită prin lege, că furnizorii de energie le vor prelua electricitatea în mod obligatoriu. ANRE precizează, totodată, că acest tip de sprijin nu va putea fi ales de companiile care beneficiza de sistemul de certificate verzi sau de mecanismul de tip bonus, acordat centralelor în cogenerare de înaltă eficiență.
Subvenții cuprinse între 69 și 167 euro/MWh
Potrivit unui document elaborat de Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) cel mai mic preț îl vor primi cei care vor folosi pentru producerea energiei gazele de fermentare a deșeurilor, respectiv 69,4 euro pe MWh.
Proiectele pe bază de culturi energetice și deșeuri forestiere vor primi 134 de euro pe MWh, iar cele pe biomasă — altele decât culturile energetice — vor beneficia de un preț de 109 euro pe MWh.
Microhidrocentralele noi vor primi 141,9 euro pe MWh, iar cele retehnologizate — 137,7 euro pe MWh.
Cel mai mare feed-in tariff va fi acordat proiectelor fotovoltaice, respectiv 167 de euro pe MWh.
În ceea ce privește producția de energie în cogenerare (energie electrică și termică simultan) de înaltă eficiență, producătorii care au centrale pe biomasă sub 2 MW vor primi un tarif de 154 de euro pe MWh, dacă folosesc culturile energetice sau deșeurile forestiere, și 134,3 euro pentru altfel de biomasă.
Producătorii de electricitate în cogenerare pe bază de gaze de fermentare a deșeurilor vor beneficia de un preț reglementat de 90,6 euro pe MWh.
Aceste tarife trebuie aprobate, însă, de Comisia Europeană, întrucât reprezintă un ajutor de stat acordat sectorului producției de energie electrică din surse regenerabile.