Comisariatele judeţene ale Gărzii de Mediu vor fi dotate cu echipamente de monitorizare şi control, pentru creşterea gradului de trasabilitate a deşeurilor, valoarea contractului încheiat prin PNRR cifrându-se la 13 milioane de euro.
„Dotăm Garda de Mediu cu echipamente noi pentru a creşte numărul şi eficienţa controalelor efectuate în domeniul gestionării deşeurilor. Am semnat, astăzi, contractul de finanţare din PNRR, cu o valoare de 13 milioane de euro, pentru dotarea cu echipamente de monitorizare şi control a celor 43 de Comisariate judeţene ale Gărzii de Mediu„, a anunțat ministrul Mediului, Barna Tanczos.
Potrivit acestuia, echipamentele vor fi folosite pentru creşterea gradului de trasabilitate a deşeurilor, o vizibilitate sporită în traseul real al transporturilor de deşeuri şi, implicit, reducerea cantităţilor de deşeuri transportate ilegal.
Se vor achiziţiona, printre altele, 8 sisteme de scanare a camioanelor, 271 de camere video de bord, 16 drone şi 709 camere video purtate pe corp. Una dintre ţintele propuse prin proiect este ca, până la finele lui 2025 să fie efectuate primele 400 de misiuni de monitorizare şi control cu echipamentele achiziţionate.
„Astăzi bifăm un moment important în ceea ce priveşte Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pe componenta de mediu. Semnarea acestui contract reprezintă un pas înainte pe care îl facem către modernizarea şi eficientizarea activităţii Gărzii Naţionale de Mediu. Achiziţiile care vor fi realizate prin acest contract vor contribui la creşterea eficienţei şi calităţii controalelor. Semnarea contractului de astăzi împreună cu Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, este şi o dovadă de voinţă că atunci când se doreşte ceva cu adevărat, se poate realiza. Putem avea controale mai eficiente dacă există o dotare corespunzătoare a echipelor Gărzii de Mediu„, a precizat, la rândul său, Aurelian Paduraru, comisarul general al GNM.
Citește și: 73% dintre restaurantele din România se confruntă cu risipa alimentară