Cărbunele, petrolul și gazele naturale vor produce în continuare până la 77% din energia necesară cel puțin până în 2040, potrivit Energy Information Administration (EIA). Acest lucru este valabil mai ales pentru țările în curs de dezvoltare, care au populații tinere și foarte tinere. În același timp, țările cu populații și economii mature își vor reduce consumul de combustibil. În ciuda acestui compromis aparent, se estimează o creștere a consumului total de energie cu aproape 30% în deceniile următoare.
Potrivit EIA, utilizarea al nivel global a petrolului și a altor combustibili lichizi va crește de la 95 milioane barili pe zi (b/z), valoarea din 2015, la 104 milioane b/z în 2030 și 113 milioane b/z până în 2040. De asemenea, combustibilii lichizi vor continua să furnizeze cea mai mare parte a energiei consumate de sectorul transporturilor, iar utilizare acestora va crește în medie cu 0,7% pe an până în 2040. Transportul va genera 60% din creșterea totală.
Gazul natural va înregistrat la nivel mondial cea mai mare creștere ca sursă primară de energie după regenerabile. Fiind o sursă mai curată de energie decât cărbunele sau petrolul mai multe guverne își muta atenția către aceste resurse pe măsură ce vor implementa planuri naționale sau regionale de reducere a emisiilor de dioxid de carbon (CO2).
Digitizarea, descentralizarea şi decarbonatarea, remodelează piaţa de energie
În privința producției globale de cărbune, EIA estimează că aceasta va rămâne constantă, la aproximativ 9 miliarde tone până în 2040, iar consumul va crește probabil cu 0,2% pe an între până în 2025 și apoi va începe să scadă.
Primele trei țări consumatoare de cărbune sunt China, SUA și India, care vor consuma aproximativ 70% din producția totală până în 2040. Pentru aceeași perioadă se preconizează că India va produce de două ori mai multe cărbune decât SUA.
Romania va continua sa se foloseasca de carbune
Cum râmâne cu emisiile de CO2?
Conform sursei citate, toate prognozele făcute confirmă faptul că planurile națiunilor de a pune în aplicare Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC) vor fi afectate, însă nu se știe exact în ce măsură.
Cu toate aceste se estimează o creștere a emisiilor de CO2 la nivel global de 16%. Creșterea va avea loc în speciale în țările aflate în curs de dezvoltare, în vreme ce în țările dezvoltate emisiile vor stagna la nivelul actual.
Într-un raport al ExxonMobil se afirmă că ”cu o creștere a populației de 25%, emisiile globale vor crește doar cu 10%, emisiile crescând în anii 2030 și apoi încep să scadă”.