Combaterea poluarii scumpeste biletele de avion

Parlamentul European a aprobat includerea transportului aerian in schema de comercializare a certificatelor de carbon. Cu alte cuvinte, companiile aeriene vor fi obligate sa-si monitorizeze si sa raporteze emisiile de CO2, sa micsoreze cantitatea produsa in urmatorii 4 ani si sa cumpere certificate de carbon pentru a contribui la combaterea poluarii.

Decizia Parlamentul European nu nu mai ca sustine initiativa Comisiei Europene, dar vine si cu masuri mai drastice. Astfel, daca reprezentantii CE au propus ca, in 2011, nivelul emisiilor inregistrate de industria aeronautica sa ramana la nivelul inregistrat in 2004-2006, PE a stabilit reducerea acestora cu 10 procente. In plus, a fost redus numarul certificatelor de carbon pe care companiile le pot primi gratis din partea guvernelor, oferind in schimb posibilitatea cumpararii acestora."

Ministerul Transporturilor din Roma nia e de acord cu implementarea acestui proiect in anumite conditii: tratament nediferentiat al tuturor operatorilor aerieni, abordarea flexibila in ceea ce priveste determinarea perioadei de referinta si includerea posibilitatii de revizuire a cantitatii totale de emisii pentru fiecare perioada istorica. Ministrul mediului sutine ca forma aprobata de Parlamentul European dezavantajeaza in prezent Romania. "Noi vom negocia la sange pentru ca acele companii nationale care sunt legate de anumite aeroporturi sa nu fie afectate mai mult decat cele din Europa de Vest", a spus Attila Korodi.

Intrebat despre problemele pe care le-ar putea intampina compania TAROM, Catalin Radu, directorul Departamentului Aviatie din cadrul ministerului transporturilor, a explicat: "Avand in vedere ca traficul companiei TAROM este in crestere exista riscul de a fi pusa in situatia sa cumpere certificate, care s-ar reflecta in costul biletelor". In acest sens, Ministerul Transporturilor a solicitat introducerea unui factor de crestere in formula de calcul utilizata la alocarea certificatelor cu titlu gratuit pentru a se reflecta corespunzator situatia tuturor operatorilor aerieni ale caror date de operare demonstreaza o dezvoltare.

Masura luata de PE a starnit insa protestele Asociatiei Companiilor Aeriene Europene. "O lovitura foarte puternica data viabilitatii si competitivitatii industriei aeronautice europene si un pas abia masurabil pentru protectia mediului" – au sustinut reprezentantii asociatiei. Acestia mai spun ca aplicarea sistemului le va costa pe companiile aeriene aproximativ 160 de miliarde de euro. O estimare facuta de CE arata ca pretul mediu al biletelor de avion ar putea creste cu 1,8 pana la 9 euro in urmatorii 13 ani.

Pe de alta parte, Comisarul UE pentru Mediu, Stavros Dimas, sustine ca transportul aerian european trebuie sa contribuie la combaterea poluarii, mai ales daca tinem cont ca, din 1990 si pana in prezent, nivelul emisiilor de CO2 s-a dublat, iar pana in 2012 cresterea ar putea ajunge la 150%.

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img

Ultimele știri