În intervalul 5 ianuarie, ora 22 – 6 ianuarie, ora 20, aria ninsorilor se va extinde treptat dinspre Lunca Dunării și va cuprinde sudul, centrul și estul țării. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură, local ninsorile vor fi însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă consistent, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Va fi viscol în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei şi în jumătatea sudică a Moldovei unde vântul va avea intensificări cu viteze de 50- 70 km/h. În Carpaţii de Curbură şi zona înaltă din Carpații Meridionali rafalele vor depăşi 80 – 90 km/h, iar zăpada va fi spulberată și troienită. La începutul intervalului pe litoral vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei.
Potrivit prognozei ANM, în a doua parte a nopții de joi spre vineri (05/06 ianuarie) și în cursul zilei de vineri (06 ianuarie), în Municipiul Bucureşti şi în județele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța, Tulcea, Galați și Vrancea, temporar viscolul va fi puternic, rafalele vântului vor atinge 70 – 85 km/h, reducând vizibilitatea sub 50 m şi local troienind zăpada.
Ninsorile continuă și în week-end
De asemenea, în perioada 6 ianuarie, ora 20 – 7 ianuarie, ora 10, în Dobrogea, Bărăgan și în cea mai mare parte a Moldovei va ninge moderat cantitativ, vântul va continua să prezinte intensificări cu viteze de 50…55 km/h și pe arii restrânse 70 km/h, temporar viscolind şi spulberând zăpada.
Unele intensificări ale vântului vor fi şi în sud-vestul Olteniei, spulberând trecător zăpada depusă anterior.
Începând de vineri, 6 ianuarie şi până la începutul săptămânii viitoare, în cea mai mare parte a ţării vremea va fi geroasă atât noaptea, cât şi ziua, iar temperaturile minime se vor situa frecvent între -25 şi -15 grade.