Meteorologii au emis o avertizare cod galben de averse insemnate cantitativ, intensificari ale vantului, grindina si descarcari electrice pentru 35 de judete. Avertizarea intra in vigoare sambata, ora 14.00 si expira duminica la ora 9.00.
Instabilitatea atmosferica va fi accentuata incepand din vestul si sud-vestul tarii, apoi si in restul teritoriului. Vor fi averse, descarcari electrice, intensificari ale vantului si cu aspect de vijelie si grindina. Cantitatile de apa vor depasi local 25 l/mp si mai ales in Banat, Oltenia, precum si in zonele de deal si de munte din restul teritoriului, izolat 50 l/mp.
Duminica vremea se va raci accentuat in regiunile intracarpatice, iar la inceputul saptamanii viitoare si in restul teritoriului. La munte, la peste 1500 m, precipitatiile vor fi si sub forma de lapovita si ninsoare.
Avertizarea este valabila pentru aproape toata tara, cu exceptia judetelor Galati, Braila, Ialomita , Tulcea, Constanta si Calarasi.