Coca Cola nu va renunța la PET: oamenii încă vor sticle de plastic

Coca-Cola nu va renunța la sticlele de plastic de unică folisinţă, deoarece consumatorii le doresc în continuare, a declarat pentru BBC pentru șeful sustenabilității al companiei la Forumul Economic de la Davos.

Clienților le place pentru că resigilează băutura și sunt ușoare, a spus Bea Perez.

Compania, care este unul dintre cei mai mari producători de deșeuri de plastic, s-a angajat să recicleze cât mai multe sticle de plastic pe care le folosește până în 2030. Dar, activiștii de mediu susțin că multe sticle de cola rămân necolectate și ajung în depozitele de deșeuri.

Gigantul produce aproximativ trei milioane de tone de ambalaje din plastic pe an – echivalentul a 200.000 de sticle pe minut.

În 2019, s-a dovedit a fi cea mai poluantă marcă într-un audit global al deșeurilor de plastic realizat de către organizaţia Break Free from Plastic.

Dar, vorbind la Forumul Economic Mondial de la Davos, Perez a declarat că Coca Cola a recunoscut că acum trebuie să fie „o parte a soluției”.

Producătorul celebrei băuturi s-a angajat să folosească cel puțin 50% material reciclat în ambalajele sale până în 2030. De asemenea, încheie parteneriate cu ONG-uri din întreaga lume pentru a ajuta la îmbunătățirea colectării.

Cu toate acestea, Perez a declarat că nu poate să scape de plastic în mod direct, așa cum au dorit unii activiști, spunând că acest lucru ar putea înstrăina clienții și ar afecta vânzările.

Ea a mai spus că folosirea doar a ambalajelor din aluminiu și sticlă ar putea duce la creșterea amprentei de carbon a firmei.

„Companiile nu vor face afaceri dacă nu ne acomodăm consumatorii. Deci, pe măsură ce ne schimbăm infrastructura de îmbuteliere, trecem la reciclare și inovăm, trebuie să arătăm consumatorului care sunt oportunitățile. Aceștia se vor schimba cu noi”, a spus ea.

Perez a declarat că a respectat idealismul activiștilor tineri, cum ar fi campania demarată de Melati Wijsen, în vârstă de 19 ani, care împreună cu sora ei Isabel, a convins anul trecut autorităţile din insula Bali să interzică sacii de plastic, paiele și polistirenul.

De asemenea, Perez a declarat că este de acord cu apelurile pentru ca Coca Cola să își atingă obiectivele de mediu mai devreme de 2030 – deși nu a dorit să spună dacă va demisiona în cazul în care planurile vor eșua.

„Trebuie să atingem acest obiectiv și vom face asta – nu există nicio îndoială.”

 

 

spot_img

Ultimele știri