Coca-Cola, Danone și Nestlé au fost reclamate la Comisia Europeană pentru greenwashing

Coca-Cola, Danone și Nestle au fost reclamate la Comisia Europeană pentru greenwashing de BEUC (The Bureau Européen des Unions de Consommateurs). Astfel, organizațiile de consumatori susțin că marile companii de băuturi induc în eroare clienții cu afirmații că sticlele lor de plastic sunt complet reciclabile sau reciclate, conform unei plângeri formale adresate Comisiei Europene. Comisia nu poate amenda comercianții găsiți vinovați de încălcarea regulilor de publicitate, dar autoritățile naționale din statele membre ale UE o pot face.

BEUC susține că afirmațiile că sticlele de apă provenite de la branduri deținute de Coca-Cola, Danone și Nestlé sunt ,,100% reciclabile” sau ,,100% reciclate” sunt înșelătoare, deoarece ratele de reciclare sunt mult mai scăzute în practică și sticlele conțin elemente care nu pot fi realizate din material reciclat. BEUC mai susține că multe imagini de pe sticle dau „ideea falsă” a neutralității din punct de vedere al poluării mediului.

Sticlele de băuturi sunt printre cele mai comune forme de plastic care poluează. Într-un an, un european consumă în medie aproximativ 118 litri de apă îmbuteliată, conform BEUC, dintre care se crede că 97% se găsesc în sticle din plastic.

Dar cantitatea care este transformată în noi sticle depinde doar în parte de factorii pe care compania sau clientul îi poate controla. Alți factori includ sistemele folosite pentru colectarea, sortarea și reciclarea sticlelor, precum și limitele tehnice și regulile privind materialele care pot fi utilizate pentru ambalarea alimentelor și băuturilor.

BEUC a depus o plângere la Comisia Europeană cu privire la sintagma „100% reciclabilă” deoarece un consumator nu poate presupune că sticla sa de apă va fi reciclată. În UE, aproximativ jumătate dintre sticlele PET sunt reciclate, conform estimărilor de la Zero Waste Europe.

BEUC vizează și sintagma „100% reciclată” deoarece capacele sticlelor din UE nu pot fi realizate din materiale reciclate. De asemenea, a afirmat că etichetele sunt rareori realizate din material reciclat.

Potrivit BEUC:

  • „100% reciclabil”: Acest termen ambiguu depinde de mulți factori, cum ar fi infrastructura disponibilă pentru colectarea materialului, eficacitatea procesului de sortare sau procesele adecvate de reciclare. Rata de reciclare a PET-urilor este estimată la doar 55% în UE, iar șansa ca un PET să devină din nou o sticlă este de aproximativ 30%.
  • „100% reciclat”: Această afirmație sugerează în mod greșit că întreaga sticlă este fabricată în întregime din materiale reciclate. În realitate, capacele sticlelor nu pot fi realizate din materiale reciclate conform legii UE, iar etichetele sunt rareori făcute din materiale reciclate. În plus, adăugarea de plastic virgin (adică plastic nerestilizat) la corpul sticlei este și ea o practică obișnuită.
  • Utilizarea logo-urilor verzi sau a imaginilor din natura sunt folosite pentru branduirea multor sticle de apă din Europa. Acestea sugerează ideea falsă a neutralității mediului, circularității infinite a plasticului și pot chiar da impresia că sticlele ar avea un impact pozitiv asupra mediului.

UE a luat măsuri împotriva greenwashing-ului pe măsură ce afirmațiile corporațiilor privind sustenabilitatea au crescut. În septembrie, Parlamentul European și Consiliul au convenit asupra unor reguli publicitare noi care interzic afirmațiile generice de sustenabilitate precum „neutru din punct de vedere climatic”, „natural” și „eco”, cu excepția cazului în care sunt susținute de dovezi privind performanța în domeniul protecției mediului.

Citește și:

Un nou standard pentru combaterea greenwashing-ului pe piețele de obligațiuni

Interviu cu Anca Marinescu, RetuRO, în așteptarea SGR: Doar ambalajele marcate vor primi garanția de 50 de bani

Băuturile răcoritoare produse de Coca-Cola în România vor fi ambalate în sticle 100% din PET reciclat

spot_img

Ultimele știri