Societatea Ornitologică Română (SOR) a amplasat peste 1.000 de cuiburi artificiale în pădurile și livezile din jurul Clujului, în cadrul proiectului ”Păsările Clujului: creșterea diversității speciilor prin colaborare între ornitologi, experți silvici si publicul larg”, finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, componenta Dezvoltare Durabilă, cu suma de 74.432,52 euro, se arată într-un comunicat la SOR.
Lucrările au început în luna aprilie în pădurile din preajma orașului în colaborare cu Ocolul Silvic Cluj din cadrul Direcției Silvice Cluj, unde cu ajutorul studenților de la Facultatea de Biologie și Geologie, Facultatea de Știința și Ingineria Mediului (Universitatea Babeș-Bolyai), Universitatea de Științe Agricole și Medicina Veterinară (USAMV) au fost amplasate 753 de cuburi artificiale”, potrivit reprezentanților SOR.
Activitățile au fost continuate în livezile din zona Baciu și Suceag, unde, în colaborare cu Primăria Baciu, cu ajutorul studenților din Cluj și a voluntarilor de la HP Software Cluj, echipa de proiect a amplasat 250 de cuiburi, număr care în zilele următoare se va ridica la 438, oferind locuri de cuibărire pentru pițigoi, vrăbii, pupeze și capîntorturi.
Principalii beneficiari ai acestei activități sunt păsările (în special pițigoii și muscarii) cărora li s-au suplimentat locurile pentru cuibărit, dar și copacii – care în acest fel pot fi ocrotiți de omizi și insecte.
Păsările sunt adevărați devoratori de nevertebrate, mai ales în perioada de cuibărit. Un pițigoi mare își hrănește puii de peste 10.000 de ori până când acestea părăsesc cuibul, iar hrana lor este formată din omizi, fluturi și alte insecte. Pițigoii albaștri, pe durata celor 17-18 de zile în care își cresc puii, le asigură peste 6000 de mese cu un singur meniu: insecte. Un pui de graur este hrănit de părinți de 240 de ori pe zi cu gândaci, viermi, greieri și țânțari”, susțin reprezentanții SOR.
Prin amplasarea acestor cuiburi artificiale, SOR dorește să atragă atenția asupra importanței biodiversității pentru o dezvoltare durabilă și să promoveze diversitatea păsărilor care cuibăresc atât în păduri și livezi, cât și în spațiile verzi a orașului.
Tot în cadrul proiectului vor mai fi amplasate 6 hrănitori în parcurile orașului, respectiv panouri informative aferente acestora. În perioada de derulare a proiectului SOR va colabora cu mai multe școli din localitate cu scopul de a pune accent și pe educația ecologică a elevilor.