Cimentul care inghite dioxid de carbon

Cimentul, o vasta sursa de dioxid de carbon, poate fi tranfsormat intr-un mijloc de absorbtie a gazelor cu efect de sera din atmosfera multumita unei inovatii care apartine unor ingineri britanici, informeaza Guardian.

“Noua formula prietenoasa cu mediul ar putea schimba intreaga industrie a cimentului din cel mai periculos emitator de CO2, in cel mai mare absorbant de CO2”, a spus Nikolaos Vlasopoulos, cercetator stiintific la Novacem, Londra.

Noul ciment, care foloseste o materie prima diferita, are cu siguranta un potential vast pe piata. Producerea a 2 miliarde de tone de ciment folosit anual la nivel global inseamna evacuarea a 5% dintre emisiile de CO2 din intreaga lume, mai mult decat industria aviatiei.

Cimentul de la Novacem, care contine silicat de magneziu, nu numai ca necesita mai putina incalzire, dar absoarbe si cantitati mari de CO2 cand se intareste. Novacem a atras deja atentia marilor firme de constructii precum Rio Tinto Minerals, WSP Group si Laing O’Rourke.

Potrivit inginerilor de la Novacem, produsul lor poate sa absoarba pana la 0,6 tone de CO2 pe tona de ciment. Alte incercari de “inverzire” a cimentului includ adaugarea unei cantitati mai mari de agregat in amestecul de beton, si, prin urmare, folosirea unei cantitati mai mici de ciment.

spot_img

Ultimele știri