In China, numarul copiilor diagnosticati cu defecte din nastere a crescut cu 40% in ultimii cinci ani, se arata intr-un raport al guvernului chinez care scoate in evidenta situatia grava a degradarii mediului din cauza poluarii. Potrivit studiului, rata defectelor a crescut de la 105 per 10.000 de nasteri in 2001, la 145,5 in 2006, afectand circa una din zece familii. In prezent, numarul nou-nascutilor cu probleme de sanatate reprezinta 6% din totalul nasterilor dintr-un an. Din aceste 6 procente, 40% reprezinta procentul nou nascutilor care raman inapti o viata intreaga, iar 30% este procentul celor care mor.
Organizatia Mondiala a Sanatatii a estimat ca, la nivel mondial, aproximativ 3% – 5% dintre copii se nasc cu probleme de sanatate, cea mai mare rata a defectelor inregistrandu-se in provincia chineza Shanxi, un focar al poluarii provenite de la industria chimica si din obtinerea cocsului.
"Incidenta acestor defecte diagnosticate la nasterea copiilor reprezinta efectele poluarii asupra mediului inconjurator. Statisticile studiului arata ca rata defectelor identificate la nou-nascutii din Shanxi este cu mult mai mare decat rata acestor defecte la nivel national", a declarat directorul unei agentii de planificare familiala din Shanxi, An Huanxiao, citat de ziarul Monday’s Beijing News. Potrivit raportului guvernului chinez, in fiecare an se nasc in China de la 2 la 3 milioane de copii cu defecte evidente, iar la aproape 12 milioane de copii chinezi sunt identificate probleme de sanatate la cateva luni sau cativa ani dupa nastere.
Circa 460.000 de chinezi mor prematur in fiecare an, din cauza aerului poluat pe care il inspira si a apei contaminate pe care o beau, potrivit unui studiu al Bancii Mondiale. Beijing va trebui sa imbunatateasca la timp calitatea aerului, pana la inceperea Jocurilor olimpice din luna august al anului viitor. Poluarea aerului din Beijing depaseste in unele zone cu peste 200% nivelul de noxe recomandat.