CGMB a aprobat taxa de poluare Oxigen: mașinile sub Euro 2, interzise în București din 2022, iar cele Euro 3 din 2024

Consiliul General al Municipiului București a votat joi introducerea vinietei Oxigen din 2020 pentru mașinile sub Euro 4, iar cele sub Euro 3 nu vor mai avea acces în centrul orașului. Autoturismele Euro 4 vor plăti vinieta din 2021.

Potrivit unui amendament propus de ALDE și aprobat, mașinile noneuro, Euro 1 și Euro 2 nu vor mai avea voie deloc în București, iar pentru cele Euro 3 restricția este valabilă din 2024.

„Vinieta Oxigen prevede interzicerea în centru a maşinilor periculoase pentru sănătate: non Euro, Euro 1 si 2 şi taxarea acestora, dar şi a maşinilor Euro 3 şi 4, în restul oraşului. Banii din această taxă vor fi folosiţi de Primăria Capitalei pentru proiecte de mediu şi mobilitate. Bucureştiul nu poate rămâne paradisul rablelor!”, a scris Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, pe pagina sa de Facebook.

Astfel, începând cu data de 01 ianuarie 2020, accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizata mai mică de 5 tone pe arterele din Bucureşti este restricționat zilnic, de luni pană vineri, cu exceptia sărbatorilor legale, în intervalul 07:00-22:00, după cum urmează:

– pentru masinile electrice, hibride sau cu norma de poluare Euro 5 și Euro 6, accesul fără restrictii pe toate arterele;

– pentru cele cu norma de poluare Euro 3 și Euro 4, accesul este pemis pe toate strazile municipiului Bucureşti numai în urma achiziționării unei viniete electronice Oxigen; Restricția pentru Euro 4 se aprobă din 2021.

– pentru cele cu norma de poluare non-Euro, Euro 1 și Euro 2, accesul este interzis în Zona de Actiune pentru Calitatea Aerului (ZACA), fiind permis pentru restul arterelor din municipiul Bucureşti numai în urma achiziționării unei viniete electronice Oxigen Pentru mașinile sub Euro 3 vinieta va fi de 15 lei pe zi, iar pentru cele Euro 3 și 4 – 5 lei pe zi.

Șoferii care nu au vinieta corespunzătoare vor fi sancționați cu amenzi de la 1.500 la 2.000 de lei. Aplicarea sancțiunilor va fi făcută atât de polițiști și polițiști locali, cât și de ”împuterniciți ai primarului general”.

Forma iniţială a proiectului definea Zona de Acţiune pentru Calitatea Aerului în perimetrul delimitat de Piaţa Victoriei – Bulevardul Iancu de Hunedoara – Şoseaua Ştefan cel Mare – Strada Polonă – Strada Mihai Eminescu – Strada Traian – Bulevardul Nerva Traian – Bulevardul Gheorghe Şincai – Strada Lânăriei – Calea Şerban Vodă – Bulevardul Mărăşeşti – Strada Mitropolit Nifon – Bulevardul Libertăţii- Calea 13 Septembrie – Şoseaua Pandurilor- Şoseaua Cotroceni – Splaiul Independenţei – Strada Ştirbei Vodă – Strada Berzei – Strada Buzeşti – Piaţa Victoriei.

Vor fi exceptate maşinile adaptate pentru persoanele cu dizabilităţi, maşinile destinate transmisiunilor radio şi tv, cele deţinute de către MAI, MApN, SRI, SPP, SIE, STS, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Serviciul de Ambulanţă, Medicina Legală, Protecţia Civilă, autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerului Public, serviciile publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, maşinile utilizate la intervenţiile la căile de comunicaţii şi reţelele edilitare şi cele istorice.

spot_img

Ultimele știri