Astronomii de la Agentia Spatiala Europeana au reusit sa realizeze o prima harta completa a celor mai vechi urme de lumina din univers cu ajutorul telescopului Planck, potrivit BBC.
Dupa sase luni, telescopul de 600 de milioane de euro a pus la punct harta. Oamenii de stiinta sustin ca imaginea ii va ajuta sa inteleaga mai bine felul in care a evoluat universul.
Linia luminoasa ce traverseaza median harta este principalul disc al galaxiei, plan in care se afla si Soarele si Pamantul. Aici se formeaza majoritatea stelelor din Calea Lactee. Praful alb vizibil in imagine este materia din care se formeaza stelele.
„(In imagine, n.r.) se vede structura galaxiei noastre in gaz si praf, ceea ce ne spune multe despre ce se intampla in vecinatatea Soarelui si ne spune multe despre felul in care galaxiile se formeaza”, explica profesorul Andrew Jaffe de la Imperial College din Londra.
Foto: BBC