Cele mai mari trei fonduri de investiţii din lume gestionează investiţii în sectorul carburanţilor fosili de 300 de miliarde de dolari

BlackRock, Vanguard şi State Street, cele mai mari trei fonduri de investiţii din lume, au acumulat active în sectorul carburanţilor fosili în valoare combinată de 300 de miliarde de dolari, folosind bani proveniţi din economiile private şi contribuţiile de pensii ale oamenilor, scrie The Guardian.

Aceste fonduri, care împreună deţin active cu o valoare mai mare decât PIB-ul Chinei, au continuat după acordul de la Paris să constituie participaţii la unele dintre companiile care au produs cele mai mari cantităţi de dioxid de carbon, potrivit datelor financiare.

Cele mai mari două fonduri de investiţii, BlackRock şi Vanguard, s-au opus în mod curent la moţiunile acţionarilor împotriva companiilor din sectorul carburanţilor fosili, care i-ar fi obligat pe directori să ia mai multe măsuri împotriva schimbărilor climatice.

Creşterea investiţiilor este alimentată de succesul din ultimul deceniu al fondurilor care se folosesc de algoritmi pentru a urmări principalii indici bursieri, cum sunt FTSE 100 şi S&P 500.

The Guardian a colaborat cu institutul de cercetări InfluenceMap şi cu firma specializată în analiza datelor companiilor ProxyInsight, pentru a analiza rolul jucat de administratorii de active în finanţarea şi administrarea unora dintre cele mai mari companii de carburanţi fosili din lume.

Datele colectate de InfluenceMap arată modul în care Blackrock, Vanguard şi State Street, cunoscute sub numele de ”big three”, au devenit actori majori în problemele climatice, în lumea financiară. Aceste fonduri sunt cei mai mari administratori de fonduri în industria de profil de 74.000 de miliarde de dolari.

Potrivit unei analize a datelor, deţinerile lor în domeniul energiei termice pe bază de cărbune, petrol şi gaze, prin intermediul companiilor gestionate, au crescut începând din 2016 cu 34,8%.

Asta înseamnă că sunt în prezent cei mai mari investitori în companii publice din industria petrolului, gazelor şi cărbunelui, administrând fonduri ale unor fonduri de pensii mari, fonduri ale unor universităţi şi companii de asigurări.

Cu toate că managerii de fonduri nu deţin companiile în care investesc, exercită drepturile de acţionari în numele clienţilor, pentru a vota membrii consiliilor de administraţie şi diverse politici ale companiilor.

Date publicate de companii arată că în perioada 2015-2019 Vanguard şi BlackRock s-au folosit de voturile lor pentru a se opune în mod frecvent eforturilor de îmbunătăţire a publicării de date financiare legate de climă.

Investigaţia efectuată de Guardian a constat că:

1.Vanguard (161,1 miliarde dolari), BlackRock (87,3 miliarde dolari) şi State Street (38,3 miliarde dolari) adminsitrează acţiuni cumulate ale unor companii de petrol, cărbune şi gaze de 286,7 miliarde de dolari. Portofoliul lor combinat ar putea fi chiar mai mare, în condiţiile în care calculele exclud deţinerile directe şi deţinerile de fonduri nelistate.

2. Posibilele emisii de dioxid de carbon ale acestor deţineri au crescut după acordul de la Paris de la 10,593 de gigatone la 14,283 de gigatone, cantitate echivalentă cu 38% din emisiile de dioxid de carbon ale carburnaţilor fosili din 2018.

3. În perioada 2015-2019, BlackRock şi Vanguard s-au opus sau s-au abţinut la peste 80% dintre moţiunile legate de climă din companiile producătoare de carburanţi fosili membre ale indicilor FTSE 100 şi S&P 500, potrivit datelor oferite de ProxyInsight.

4. Cele trei mari companii se află între administratorii de fonduri care oferă fonduri de investiţii ”prietenoase mediului” şi ”durabile” şi care au deţineri substanţiale la companii de carburanţi fosili.

BlackRock, Vanguard şi State Street nu contestă aceste concluzii.

Multe fonduri de pensii şi administratori de active susţin programe de îmbunătăţire a informaţiilor legate de modul în care companii importante pentru climă răspund la îngrijorările referitoare la mediu, între care se află Transition Pathway Initiative, care evaluează consiliile de administraţie ale companiilor din domeniul combustibililor fosili, energiei şi transporturilor în funcţie de reacţia acestora.

BlackRock, Vanguard şi State Street susţin Forţa de Acţiune pentru Dezvăluiri Financiare Referitoare la Climă (Task Force on Climate-related Financial Disclosures), un program voluntar prezidat de fostul primar al New York-ului Michael Bloomberg.

spot_img

Ultimele știri