Cel mai mare protest față de tăierile abuzive de copaci, sâmbătă în toată țara

România a rămas în doar câțiva ani cu mai puțin de jumătate din suprafața împădurită pe care o avea în 1989. Plecând de la această situație alarmantă, mii de români și-au anunțat prezența la cel mai amplu protest față de despăduririle abuzive. Protestul va avea loc în mai multe orașe din țară, dar și în străinătate, sâmbătă, 9 mai, începând cu ora 16, la intrarea Charles de Gaulle din parcul Herăstrău.

paduri

“Situația este cu atât mai gravă cu cât în România există jumătate din suprafața totală de pădure virgină din Uniunea Europeană, iar la nivelul clasei politice există numai complicitate cu beneficiarii despăduririlor abuzive, așa cum ne indică chiar gestul recent al președintelui Klaus Iohannis de întoarcere către Parlament a legii care punea capăt monopolului companiei austriece Schweighofer Holzindustrie”, se arată în apelul la protest al comunității Uniți Salvăm care a inițiat protestul.

Organizația WWF-România este îngrijorată de faptul că dezbaterile actuale pe tema noului Cod Silvic se concentrează pe valorificarea economică a pădurilor sub formă de masă lemnoasă, ignorând conservarea biodiversității și bunăstarea comunităților locale.

Ultima versiune a Codului silvic datează din 2008, în condițiile în care în Uniunea Europeană și la nivel global avem de a face cu noi reguli și principii privind gestionarea durabilă a pădurilor, pe care legislația românească nu le include în totalitate. În plus, reglementările silvice trebuie să se adapteze noului context socio-economic- de exemplu, astăzi statul roman deține mai puțin de jumătate din pădurile țării. Ritmul degradării pădurilor este extrem de alert, în antiteză cu ritmul creșterii pădurilor (un ciclu de producție este de aproximativ 110 ani), iar noul Cod Silvic aduce soluții pentru multe dintre problemele semnalate din teren, din sectorul forestier și include măsuri esențiale pentru conservarea biodiversității.  

Compania austriacă Schweighofer Holzindustrie a fost, săptămâna trecută, expusă oferind bonificații pentru lemnul tăiar illegal. Environmental Investigation Agency (EIA), o organizație de mediu cu birouri în Washington D.C. și Londra, a dat publicității filmări care expun conducerea companiei Holzindustrie Schweighofer România, cel mai mare procesator de rășinoase din țară, acceptând cu bună știință și recompensând lemnul tăiat ilegal printr-un sistem de bonificație. 

Pe 23 martie, președintele României a retrimis noul cod silvic în Parlament pentru amendamente și dezbateri. La scurt timp, a fost dată publicității o scrisoare trimisă de CEO-ul Schweighofer către primul ministrul al României cerând să schimbe codul silvic, în caz contrar amenințând cu efecte negative asupra comerțului dintre Austria și Romania în general. Un al doilea document de la Ambasada Austriei la Bucuresti prezintă îndemnul către Guvernul României de a se întâlni cu Schweighofer pentru a ajunge la o înțelegere în legătură cu noul cod silvic. Elementul din codul silvic care face obiectul dezbaterilor este limita de 30% impusă oricărei companii în procesarea unei specii sau sortiment din România.

Protestul are loc în București, Alba-Iulia, Baia Mare, Brașov, Cluj, Focșani, Iași, Ploiești, Oradea, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava, Târgoviște, Vaslui, dar și în Viena, Paris, Montreal, Londra, Madrid.

Puteți citi și:

Codul Silvic a fost adoptat după șapte ani și aduce limite pentru exploatările de lemn

Un dosar penal în primele trei luni de funcționare a Radarului Pădurii

FOTO O plimbare prin pădurile virgine ale României, care deține 65% din pădurile neatinse de om din Europa

 

spot_img

Ultimele știri