Cea mai mare statie de tratare a apelor uzate din Asia va intra in functiune anul acesta. Facilitatea se afla in Shanghai si va avea o capacitate de productie de 2 milioane de metri cubi pe zi, informeaza ChinaCSR.
Renovarea si reconstructia Uzinei de Procesare a Apelor Uzate Bailonggang din Shanghai este privita ca unul dintre cele mai mari proiecte de mediu din Shanghai. Dupa terminarea renovarilor, capacitatea fabricii va reprezenta aproximativ o treime din totalul apelor uzate din Shanghai si va fi cea mai mare din Asia, a declarat Zhang Yide, inginer sef al uzinei. Acesta a mai spus ca se asteapta ca fabrica sa devina cea mai mare din lume si sa ajunga la o capacitate de 3,42 milioane de metri cubi pe zi.
Fabrica va intra in probe in iunie anul acesta si se asteapta sa ajunga la rezultatele estimate pana la sfarsitul anului.
Potrivit obiectivelor municipalitatii, Shanghaiul va avea pana in 2010 un sistem de tratare a apelor uzate care sa acopere intregul oras, cu o rata de procesare de 80%. Pana la acelasi termen, autoritatile isi propun sa reduca emisiile de COD (chemical oxygen demand – o masura de poluare a apelor) cu 15% fata de anul 2005.