Cea mai mare albină din lume, specie care nu a mai fost văzută din 1981, a fost redescoperită în Indonezia, au anunţat joi cercetătorii, care au publicat imagini cu insectele.
O echipă internaţională alcătuită din ecologişti şi cercetători a descoperit primele exemplare din specia Megachile Pluto, a cărei denumire populară este ”albina gigant a lui Wallace”, în insulele indoneziene North Moluccas, în ianuarie.
„Pe fondul declinului global dovedit al diversităţii insectelor, este minunat să descoperim că această specie emblematică încă mai rezistă”, a spus Simon Robson, membru în echipa de cercetare şi profesor la Universitatea din Sydney.
Descoperirea reaprinde speranţa că această specie foarte rară ar putea trăi şi în alte păduri din regiune, au precizat cercetătorii de la Universitatea din Sydney, Universitatea Saint Mary din Canada şi Universitatea Princeton din Statele Unite.
Femelele pot ajunge la o lungime de 3,8 centimetri şi au o anvergură a aripilor de peste 6 centimetri. Masculii cresc până la 2,3 centimetri.
„A fost uimitor să vedem acest ‘buldog zburător’ al insectelor, despre care nu ştiam sigur dacă mai există”, a spus Clay Bolt, fotograf de natură, cel care a realizat primele imagini şi filmări cu albina gigantică.
Insecta a fost botezată după numele naturalistului britanic Alfred Russel Wallace, cel care a formulat teoria evoluţiei prin selecţie naturală înainte ca Charles Darwin să-şi publice lucrările.
Wallace a colectat exemplare din această specie pentru prima dată în 1858 în timp ce explora insula indoneziană Bacan.
„Este incredibil să vezi cât de frumoasă şi de mare este această specie în realitate, să auzi sunetul asurzitor al aripilor sale gigantice atunci când îţi trece pe deasupra capului”, a spus Bolt. „Visul meu este acum să folosesc descoperirea pentru a transforma această albină într-un simbol al conservării în această regiune din Indonezia”.
S-a crezut că specia este dispărută până a fost redescoperită în 1981 de Adam Messer, un entomolog american, care a găsit şase cuiburi pe insula Bacan şi alte două pe alte două insule învecinate. Insecta nu a mai fost văzută de atunci.
Eli Wyman, cercetător la Universitatea Princeton, a spus că descoperirea din 1981 a lui Messer a oferit anumite informaţii, „dar tot nu ştim mare lucru despre această insectă extraodinară”.
„Sper că redescoperirea va atrage cercetări care ne vor oferi o înţelegere mai profundă a acestei albine unice şi va determina eforturi viitoare pentru a o proteja de la dispariţie”, a spus Wyman.
Global Wildlife Conservation, o organizaţie caritabilă din Texas care conduce o cercetare în cadrul programului speciilor dispărute, a plasat ”albina gigant a lui Wallace” pe lista ”celor mai căutate 25 de specii dispărute”.
Cercetătorii spun că distrugerea pădurilor din Indonezia în beneficiul agriculturii pun în pericol habitatul acestei specii şi a multor altora, însă Robinson este optimist că albina va începe să se înmulţească.
În perioada 2001-2017, Indonezia a pierdut 15% din suprafaţa acoperită de pădure, potrivit Global Forest Watch.