Complexul Energetic de la Rovinari a fost amendat de catre Garda de Mediu cu suma de 50.000 de lei in urma poluarii cu zgura si cenusa a orasului gorjean.
„Au fost sanctionati (CE Rovinari – n.r.) cu 50.000 de lei pentru ca nu au respectat prevederile autorizatiei de mediu“, a declarat pentru Green Report prim-comisarul Liviu Ovidiu Ilie, de la Garda de Mediu Gorj.
Potrivit Dianei Milea, purtator de cuvant CE Rovinari, poluarea cu zgura si cenusa a orasului a fost generata de intensificarile puternice ale vantului, eroarea umana fiind exclusa.
Desi CE Rovinari considera ca a luat toate masurile necesare, prin punerea in functiune a instalatiilor de umectare si stropirea suplimentara ajutorul autospecialelor de pompieri din dotare, prim-comisarul Ilie spune ca nu a fost respectate prevederile legale din autorizatie.
„Instalatia de umectare este sub-dimensionata, nu mai face fata cantitatii de zgura“, a explicat Ilie una dintre cauzele care au condus la poluarea cu cenusa.
Ilie a continuat precizand ca locul depozitului nu a fost amenajat corespunzator.
„Locul depozitului de zgura si cenusa trebuia placat cu o suprafata de pamant normal. Desi au (CE Rovinari – n.r.) un proiect tehnic, nu au demarat lucrarile in acest sens“, a conchis seful Garzii de Mediu Gorj.
Depozitul care a fost sursa poluarii va fi inchis
„Depozitul de zgura si cenusa de la Cican Beterega se intinde pe o suprafata de circa 300 de hectare si urmeaza sa fie inchis, tehnologia de depozitare a zgurii si cenusii din hidro amestec fiind inlocuita cu sistemul fluid dens“, se arata intr-un comunicat CE Rovinari.
Potrivit documentului, lucrarile de inchidere vor incepe in cursul lunii mai, cu compartimentul 2 Beterega, situat langă orasul Rovinari.
Pana la momentului publicarii stirii, primarul orasului Rovinari, Dorin Filip, nu a putut fi contactat pentru declaratii.
Exista o problema foarte grava de poluare atmosferica la Rovinari din cauza complexului
Vantul puternic a ridicat, duminica, cenusa din depozitul Complexului Energetic Rovinari, iar norul de praf a afectat traficul pe DN 66, in dreptul unitatii energetice, si a trimis la spital mai multi locuitori cu afectiuni respiratorii.
„De trei zile, vantul puternic ridica cenusa in aer. Oamenii nu-si mai pot deschide geamurile, nu mai pot face curatenia de Paste, pentru ca totul se murdareste. In plus, persoanele sensibile, cu afectiuni respiratorii, au ajuns la spital din cauza raspandirii cenusii“, a declarat pentru Green-Report vice-primarul orasului Rovinari, Laurentiu Chivu.
Desi accidente cu implicatii asupra mediului au avut loc in repetate randuri la CE Rovinari, iar complexul a luat masuri prin instalarea unui sistem de udare a cenusii, este clar ca acesta nu face fata, a precizat oficialul orasului din judetul Gorj.
Conform Centrului pentru Politici Durabile Ecopolis, exista o problema foarte grava de poluare atmosferica la Rovinari, avand ca sursa principala Complexul Energetic Rovinari. In anul 2009, statia de monitorizare a calitatii aerului din Rovinari (statia GJ 2) a inregistrat cea mai mare medie anuala a concentratiilor de PM10 la nivelul intregii tari (54 µg/m³) si unele dintre cele mai grave depasiri ale concentratiilor de dioxid de sulf (de trei ori mai mari decat limita orara pentru protectia sanatatii).
Sursa foto: business-forum.ro
Cititi si: