Ce este scala de gravitate a accidentelor nucleare? VEZI VIDEO

Scala internationala a evenimentelor nucleare (Ines), utilizata de Agentia pentru Securitate Nucleara din Japonia pentru a ridica nivelul accidentului de la centrala Fukushima de la 4 la 5, este un barem care permite clasarea evenimentelor de acest gen pe o scara de la 0 la 7, in functie de gravitate.

Scara Ines se aplica inca din 1990, nivelul 0 fiind cel mai scazut, iar 7 cel mai inalt. Nivelele de la 1 la 3 corespund incidentelor, iar de la 4 la 7, accidentelor. Evenimentele considerate fara a avea efecte negative asupra sigurantei nucleare sunt catalogate la nivelul 0.

Scara este conceputa in asa fel incat gravitatea unui eveniment este multiplicata de zece ori odata cu fiecare nivel. Pana acum, un singur accident nuclear, cel de la Cernobil, a intrat in categoria 7.

Accidentul de la Fukushima, clasat la nivelul 5 de catre Agentie, se alatura celui din Windscale (Marea Britanie, 1957) si celui din Three Mile Island (SUA, 1979).

Autoritatea franceza pentru siguranta nucleara estima marti ca accidentul de la Fukushima se va incadra la nivelul 6.

Nivelurile scarii Ines:

0. Fara importanta majora din punct de vedere al securitatii.

1. Anomalie. Problema de securitate in instalatie, dar fara impact asupra populatiei si mediului.

2. Incident. Expunere a unui individ la radiatii mai mari de 10 milisievert sau a unui muncitor la un nivel peste limitele anuale. Contaminarea importanta a unei zone.

3. Incident grav. Contaminarea grava a unei zone. Expunerea celor aflati in zona la radiatii de zece ori mai mari decat limitele anuale stabilite pentru muncitori, fara a avea efecte letale.

4. Accident grav, cu consecinte locale. Fuziune sau avarie de combustibil care provoaca scurgeri radioactive, de 0,1%, din miezul reactorului. Scurgeri importante de substante radioactive in instalatie. Scurgeri minore de substante radioactive in exterior.

5. Accident grav. Avarie grava la miezul reactorului si scurgeri mari de substante radioactive, in instalatie, cu o probabilitate ridicata de contaminare a populatiei. Scurgeri limitate de de substante radioactive in exterior.

6. Scurgeri mari de substante radioactive care necesita, probabil, luarea unor contramasuri prevazute.

7. Accident major. Scurgeri majore de substante radioactive cu efecte considerabile asupra sanatatii si mediului, care necesita punerea in practica a unor contramasuri suplimentare.

 

spot_img

Ultimele știri