Pungile de plastic de unică folosință au reprezentat cea mai mare parte a obiectelor de gunoi documentate în șapte ecosisteme acvatice, cu 14,1% din total, potrivit unei analize publicate în jurnalul Nature Sustainability.
Finanțat de Fundația BBVA și de Ministerul spaniol al Științei, studiul s-a axat pe obiecte identificabile mai mari de 3 cm, cu excepția fragmentelor și a microplasticelor.
Sticlele de plastic au fost al doilea cel mai frecvent deşeu, cu 11,9%, în timp ce recipientele și tacâmurile pentru alimente s-au situat pe locul trei, cu 9,4%. Urmează ambalajele (9,1%), sforile sintetice (7,9%), articole de pescuit (7,6%), capace de sticle şi borcane (6,1%), ambalaje de industriale (3,4%), recipiente de sticlă (3,4%) şi cutii de băuturi (3,1%).
The Guardian a citat-o pe Carmen Morales-Caselles de la Universitatea din Cadiz, Spania, care a condus cercetarea. Aceasta a declarat că „nu am fost surprinși de faptul că plasticul reprezintă 80% din deșeurile menajere, dar ne-a surprins proporția mare de articole de luat la pachet, care nu sunt doar deșeuri de la McDonald’s, ci și sticle de apă, sticle de băuturi, cum ar fi Coca-Cola, și cutii de conserve”. Ea a continuat, adăugând că „aceste informații vor facilita luarea de către factorii de decizie politică a unor măsuri concrete pentru a încerca să închidă robinetul de deșeuri marine care se varsă în ocean, mai degrabă decât să se limiteze la curățarea lor”.
Potrivit primei baze de date de macro-deşeuri plutitoare de pe cursurile de apă din Europa, autorii studiului au estimat că între 307 și 925 de milioane de deșeuri sunt aruncate anual din Europa în ocean. Fracția de plastic a reprezentat 82% din deșeurile observate, în principal fragmente și articole de unică folosință (adică sticle, ambalaje și pungi).
În plus, contribuția majoră a țărilor cu venituri ridicate la aportul de macro-deşeuri sugerează că reducerea poluării oceanelor nu poate fi realizată doar prin îmbunătățirea gestionării deșeurilor, ci necesită, de asemenea, schimbarea obiceiurilor de consum și a comportamentului pentru a reduce generarea de deșeuri la sursă. Incapacitatea țărilor cu sisteme de recuperare bine dezvoltate de a controla scurgerile de deșeuri în mediul înconjurător susține și mai mult necesitatea de a reglementa producția și utilizarea plasticului la scară globală.
Un al doilea studiu publicat în aceeași revistă a examinat deșeurile care ajung în ocean din 42 de râuri din Europa și a fost unul dintre seturile de date folosite de Morales și colegii săi. Studiul a arătat că Turcia, Italia și Regatul Unit sunt primele trei țări care contribuie cel mai mult la deșeurile marine plutitoare.
