Magazinul de pantofi CCC spune “adio” pungilor de plastic şi introduce punga de hârtie reciclabilă la un leu în toate cele 71 de magazine pe care le deţine în România. Măsura a fost luată la nivel internaţional şi toate sumele colectate din vânzarea noilor pungi vor fi donate către UNICEF.
CCC și UNICEF au semnat la finele anului trecut un parteneriat pe durata a trei ani (2019-2021), care va contribui la misiunea globală a UNICEF, aceea de a proteja copiii și de a le respecta drepturile. Retailerul estimează că va dona o sumă în valoare de aproape 6,6 milioane de euro pe parcursul următorilor ani.
„În contextul actual al dezbaterilor privind protejarea mediului înconjurător, ne bucurăm să ne numărăm printre marile companii internaționale care iau măsuri concrete. Astfel, astăzi, în niciun magazin CCC din România și nici din străinătate, clienții noștri nu primesc pungi din plastic. CCC nu utilizează în prezent decât ambalaje din hârtie reciclabilă. În schimb, pot achiziționa, la doar 1 leu, pungi din hârtie, iar 100% din profitul rezultat în urma vânzărilor este direcționat către UNICEF”, spune Joanna Jozwiak, director general CCC România.
Totodată, ca parte a aceleiași misiuni, de-a lungul anilor următori, în cadrul parteneriatului „CCC TEAM FOR UNICEF”, pentru fiecare kilometru parcurs de cicliștii din echipa CCC Team, în timpul curselor sau antrenamentelor, va fi donat 1 dolar către UNICEF. În semn de solidaritate, cicliștii vor purta banderole albastre și tricouri cu logo-ul UNICEF.
Conform estimărilor, un român achiziționează 200-300 de pungi de plastic anual, iar la nivel global datele sunt și mai îngrijorătoare: 500 de miliarde de pungi de plastic sunt folosite în fiecare an, ceea ce reprezintă un pericol real pentru mediu.
„La nivel global, CCC vinde mai mult de 70 de milioane de perechi de pantofi în fiecare an, iar acest lucru ne responsabilizează, ne determină să ne concentrăm asupra aspectelor legate de ecologie și, în același timp, să îi sensibilizăm și pe clienții noștri în acest sens. Compania acordă importanță certificatelor de origine a materialelor utilizate pentru fabricarea pantofilor și accesoriilor disponibile spre vânzare. Obiectivele legate de mediu ale grupului CCC includ o reducere cu 5% a consumului de electricitate, a emisiilor de dioxid de carbon, precum și a deșeurilor, până în 2021”, adaugă Joanna Jozwiak.
Printre realizările ecologice ale companiei se numără reducerea cu 100 de tone a ambalajelor din carton datorită implementării unui dispozitiv inovator care automatizează procesul de depozitare.
UNICEF este o organizație umanitară care lucrează pentru protejarea copiilor în 190 de țări și teritorii, inclusiv în unele dintre cele mai dificile locuri din lume.
CCC este lider pe piața de încălțăminte din Polonia și unul dintre cei mai mari producători din Europa, prezent și în alte 19 ţări europene (Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Elveția, Estonia, Germania, Israel, Kosovo, Letonia, Lituania, Moldova, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina, Ungaria), precum și în Emiratele Arabe Unite, Oman, Qatar, Arabia Saudită și Bahrain. În prezent, lanțul de magazine CCC include peste 1 200 de magazine pe o suprafața de vânzare de aproximativ 725.000 metri pătraţi.