Încălzirea globală vine la pachet cu inundații, iar în jur de 200 de milioane de oameni din toată lumea locuiesc în zone unde sunt expuși unui astfel de risc. Arhitecții s-au gândit că ar fi mult mai simplu să ne adaptăm acestei probleme, decât să creăm baraje împotriva apelor învolburate. Așa că au inventat casele amfibii, care plutesc sau se ridică pe picioare înainte să le atingă apa.
Casa Amfibie – Baca Architects
Despre casa ce oferă o priveliște spre râul Tamisa, din orașul Marlow, comitatul Buckinghamshire, se spune că este prima casă amfibie din Marea Britanie.
„În timpul inundațiilor, toată casa se va ridica ușor ca o barcă și va păstra spațiile de locuit în condiții de siguranță”, a explicat Richard Coutts, co-fondator Baca. „Decât să construiești baraje împotriva inundațiilor, mai bine luăm în considerare faptul că omul nu poate învinge natura, mai bine îi facem loc apei”, a mai spus acesta.
Casa este concepută să se ridice până la 2,5 metri, conform celor mai pesimiste previziuni ale Agenției de Mediu privind inundațiile.
Casa Plutitoare – Morphosis
Casa este construită pe un șasiu prefabricat din polistiren expandat acoperit din beton armat cu fibră de sticlă, care este suficient de ușor pentru a se ridica în cazul unei inundații. Atunci când crește nivelul apei, șasiul casei va acționa ca o plută și va ridica imobilul până la 3,5 metri, ghidat de stâlpi din oțel ancorați în sol cu două capace din beton.
Case din bambus – H&P Architects
Arhitecții de la H&P Architects au vrut să demonstreze că nu ai nevoie de un buget foarte mare să-ți cumperi o casă ce va rezista în fața inundațiilor, așa că au creat casele din bambus din Asia de Sud-Est. Fabricate din bambus de proveniență locală, casele din stuf costă 2.500 de dolari și pot fi ridicate chiar și de cumpărători în 25 de zile. În prezent, casa poate rezista unei creșteri de nivel a apei de 1,5 metri, iar arhitecții lucrează acum să o facă rezistentă și în fața unei inundații de trei metri.
Casele Amfibii din Olanda – Waterstudio și Dura Vermeer
Olanda are multe peisaje joase, așa că este cumva casa locuințelor amfibii. În Maasbommel, o zonă lângă râul Maas, au fost construite 32 de case amfibii și 14 case plutitoare. Principiul pe care au fost construite este același: sunt fixate pe posturi de acostare flexibile, iar dacă nivelul răului crește (chiar și până la 5,5 metri), pot pluti.
Containerul amfibie – Green Container International Aid
Atunci când ploile musonice abundente au provocat inundații majore în Pakistan în 2010, aproximativ o cincime din suprafața totală de teren a țării a fost afectată și de 20 de milioane de persoane au avut de suferit în mod direct. Pentru astfel de situații, Green Container International Aid a proiectat un container amfibie care să reprezinte un adăpost de urgență. Acesta este confecționat numai din materiale reciclate, printre care containere pentru transport maritim, paleți de transport și camere de anvelope care, în cazul unei inundații, se desprind de sol și plutesc.
Casa Verde căreia îi cresc picioare – Between Art and Technology Studio
În timp ce casele de mai sus se bazează pe flotabilitate, Between Art and Technology Studio au decis că vor să abordeze problema inundațiilor altfel. În loc să-i permită apei să ridice casa, arhitecții au folosit un sistem hidraulic care poate ridica imobilul 80 de centimetri deasupra pământului. Proprietarii pot da comanda de la distanță.
[vimeo 151659133 w=640 h=360]