Căile Ferate Franceze vor „emisii zero” până în 2035 şi renunță la motoarele Diesel

Compania feroviară de stat din Franța (SNCF) a anunțat marți că dorește să ajungă la „emisii zero” în ceea ce privește gaze cu efect de seră și particule fine până în 2035. De asemenea, a prevăzut un obiectiv „zero deșeuri” pentru același an.

SNCF va renunța la motoarele Diesel până în 2035 și se va îndrepta către trenurile cu hidrogen, care nu emit decât vapori de apă. Pentru moment, mai multe regiuni s-au poziționat în acest sens și 15 rame ar putea fi comandate chiar în acest an, potrivit unui comunicat SNCF.

Pentru a face acest lucru, grupul dorește să înmulțească testarea echipamentelor noi, cu consum mai mic de energie, mai puțin poluant și chiar reciclabil.

”În momentul de față în Franța, trenurile asigură 10% din transportul de pasageri și de mărfuri și sunt responsabile de numai 0,6% din emisiile de dioxid de carbon. Dacă dublăm cota transportului feroviar, putem să reducem cu 10 puncte procentuale emisiile. 0,6% emisii de dioxid de carbon înseamnă deja 0,6% prea mult”, a declarat Sophie Chambon, director de Dezvoltare durabilă în cadrul grupului SNCF, citată de BFMTV.

”TGV-ul viitorului”, sau ”TGV 2020”, cum îl denumește SNCF, va trebui să fie cu 20% mai ieftin la achiziție și la exploatare și totodată să consume cu 20% mai puțină energie. Aceste noi garnituri de mare viteză vor fi ”99% reciclabile”, promite Sophie Chambon.

Începând de anul viitor, SNCF promite că va supune la teste trenuri hibride care vor permite o reducere cu 20% a consumului de energie și a emisiilor poluante, cu precădere în interiorul și în proximitatea orașelor.

Pentru a-și atinge obiectivul său ”zero deșeuri”, grupul vrea să utilizeze mai mult dispozitivele de reciclare a materialelor, explică directorul de Dezvoltare durabilă: ”Reciclăm deja trei milioane de tone de materiale, adică echivalentul a 300 de turnuri Eiffel”.

În ceea ce privește reciclarea materialelor, SNCF experimentează noi soluții pentru tratarea deșeurilor în gări.

”La Saint-Lazare, deșeurile sunt tratate pe loc. Însă în ceea ce privește deșeurile din plastic, SNCF mai are mult de muncă, cu deșeurile călătorilor, dar totodată cu deșeurile din plastic ale comercianților din gări, care reprezintă volume însemnate”, mai spune Sophie Chambon.

SNCF are în vedere mai multe modalități de a reduce aceste deșeuri.

”Experimente trebuie să înceapă în unele gări anul viitor”, a punctat Chambon.

spot_img

Ultimele știri