Mădălina Preda este organizatoare profesionistă și își învață clienții, prin business-ul „Simplu e mai bun”, să se raporteze diferit la lucrurile din casele lor. Să păstreze doar ce le folosește cu adevărat, să cumpere doar dacă au neapărat nevoie. Și, că tot se apropie Crăciunul, să întrebe sincer: „Ce cadou îți dorești? De ce ai nevoie?”.
Mădălina Preda își duce palma la frunte când se gândește că vine imediat Crăciunul, când spune că o să primim o mulțime de lucruri de care nu avem nevoie, care o să ne umple casele și care or să ceară să fie șterse de praf. I-ar plăcea ca oamenii să întrebe: „De ce ai nevoie?”. Și să fie deschiși la răspuns, care ar putea să fie „De nimic”. Și chiar asta să însemne. Utilitatea este mai importantă decât surpriza, spune ea.
Este organizatoare profesionistă, însă, acum doi ani, casa ei era plină tocmai de astfel de obiecte de care nu avea nevoie. Născuse al treilea copil, iar hainele pentru cinci persoane – doi adulți și trei copii – erau peste tot. În timpul vizitei unei prietene, Mădălina îndesa lucrurile după canapea, ca să le ascundă, când a trăit un moment de intensă umilință. Se simțea neputincioasă, inutilă.
A descoperit apoi cartea scrisă de Marie Kondo, „Magia ordinii”, pe care a citit-o cu creionul în mână, de mai multe ori. Apoi, într-o noapte târzie, când toată casa dormea, și-a adunat toate hainele în mijlocul camerei. În timp ce se uita la muntele pestriț de pe podea, s-a întrebat: „Cine e omul ăsta? Cine sunt eu? Cine e hoarder-ul ăsta?”.
În noaptea aia a scos mulți saci de haine din casă, iar procesul a continuat încă doi ani, până a ajuns la o garderobă ultra-minimalistă, de doar 27 de haine. A continuat cu dulapurile copiilor, cu cănile, cu fiecare colț din casă.
Unul dintre copiii Mădălinei, înainte de procesul de sortare
„Creierul se bucură foarte tare de reușitele astea. Odată ce te apuci și îți controlezi spațiul, îți dai seama că de fapt tu intri într-o nevoie primordială a creierului tău și că anormalitatea este funcționarea asta, cu sufocare de obiecte. Pentru că noi eram niște oameni care stăteau în niște peșteri și aveam doar ceva ce puteam să cărăm în spate”, a explicat ea.
Aveau câteva credite pe care voiau să le achite și, făcând calcule, și-au dat seama că pot face asta prin simplificarea stilului de viață. De exemplu, Mădălina și-a dat seama că doar renunțând la cafelele de la automate ar putea economisi 1.000 de lei pe an. Și că multe produse din comerț pot fi făcute acasă sau pot avea variante mai ieftine, cum ar fi cele cumpărate în cantități mari sau la kilogram, comparativ cu cele ambalate.
„Nu ne-am propus să avem un stil de viață fără plastic, dar a venit firesc. În momentul în care cauți soluții mai economice, plasticul nu va fi printre ele”, a mai spus ea.
Anul trecut au făcut un experiment ca să vadă cât plastic strâng ca familie într-o săptămână. Zice că, deși erau deja în procesul de simplificare a stilului de viață, rezultatul tot a fost șocant: o masă plină de PET-uri și ambalaje.
„Am conștientizat cumva dezastrul pe care îl făceam în viața mea și în jurul meu.”
De la începutul pandemiei, îi ajută și pe alții să-și organizeze casele, prin business-ul pe care l-a numit „Simplu e mai bun”. Spune că oamenii acumulează preventiv, prin comparație cu cei din jurul lor și emoțional.
„Suntem foarte văduviți emoțional și foarte manipulabili. Vrem soluții rapide. Și dacă cineva ne spune că soluția rapidă este acest credit sau această pereche de pantofi, noi vrem să credem în miracole. Consumăm emoțional, cumpărăm emoțional, din vină, din frică. Acum, în pandemie, s-a mai văzut un comportament foarte puternic: nevoia de control, când n-am mai avut predictibilitate. S-a dublat spre triplat consumul de bunuri. Dar nu produse pentru supraviețuire, ci lucruri care nu erau neapărat necesare: haine, cărți, accesorii. Ca să mențină senzația de control”, a explicat Mădălina.
Și ne lovim de mentalul colectiv, mai spune ea, care înseamnă mentalitatea celor din jurul nostru. Eforturile depuse de cineva care vrea să-și simplifice viața, să renunțe la lucruri și să nu mai cumpere impulsiv altele noi, este îngreunat de oamenii apropiați care gândesc total opus.
„Eu organizez în casele oamenilor și vine mama sau soacra: «Ați aruncat, ce-ați făcut?!?». Și-ți aduce înapoi setul de oale, de farfurii, de lenjerii. Aproape în fiecare casă am văzut comportamentul ăsta. Soacrele și mamele mă urăsc”, glumește ea.
Pentru că înțelege impactul emoțional pe care un proces de organizare îl poate avea asupra unui om, îi învață pe clienții ei să aleagă ce să păstreze, nu ce să arunce. Astfel, creierul nu percepe că a pierdut ceva, ci că a câștigat. Lucrurile la care renunță clienții merg fie la coșul de gunoi, fie la reciclat, fie la donat. Toate lucrurile bune, funcționale, de la haine la ghivece, tablouri și mobilă merg la Negrești, județul Vaslui, prin Asociația Dragoste Desculță, la familii defavorizate sau la bătrâni singuri.
„La câte cadouri nedesfăcute ajung la Negrești… cred că mamele ar leșina pe rând”, mai glumește Mădălina.
Voluntarii de la Asociația Dragoste Desculță și copiii care au primit cadouri de Crăciun
Organizarea îți crește respectul față de mediu pentru că îți modifică obiceiurile de consum, crede ea. Ajungi să trăiești cu intenție, în prezent, să te raportezi diferit la lucrurile pe care le deții. Ea le creează clienților sisteme perfect racordate la nevoile lor, dar care nu permit niciun surplus de obiecte. Fie încalci sistemul, fie îl respecți, mai spune ea. Iar pe cei care nu lucrează cu un profesionist în organizarea casei îi sfătuiește să-și aloce un spațiu limitat, cât mai mic, în care să încadreze o categorie de obiecte.
Cât despre Mădălina și familia ei, cu timpul au ajuns la o listă scurtă de produse alimentare pe care le cumpără de la magazinele din jurul casei. Au vândut una dintre mașini, căută să meargă cât mai mult pe jos și înlocuiesc o haină doar în momentul în care se strică fără să mai poată fi reparată.
„Nu avem mai mult decât ne trebuie, asta căutăm”, spune ea. „Și facem din asta un exercițiu asumat. Putem să trăim cu atât? Dacă nu putem, mai luăm încă una. Dar putem? Nu este privațiune, este o alegere. Un pariu cu tine.”
Citește și alte articole din campania „Afaceri pentru România sustenabilă”:
Artă din lâna care altfel ar fi fost arsă
Căni, linguri, cești și creioane, transformate în corpuri de iluminat
Iehana, business-ul de cosmetice „seed to bottle”
Rare House, restaurantul farm-to-table, de familie
