Buna Ziua Iasi: Cote istorice pe raul Siret

Conform reprezentantilor Directiei Apelor Prut, la Lespezi, langa Pascani, a fost un varf istoric de viitura inregistrat o data la 100 de ani, de aproape 1.855 metri cubi pe secunda ● Mai mult, codul rosu a fost prelungit de catre autoritatile competente pana astazi dupa-amiaza.

Cote istorice pe raul Siret, dupa aproape o saptamana de ploi puternice. Conform reprezentantilor Directiei Apelor Prut, la Lespezi, langa Pascani, a fost un varf istoric de viitura inregistrat o data la 100 de ani. Concret, duminica, in jurul orei 16.00, pe raul Siret au trecut mai bine de 1.855 de metri cubi pe secunda. In judet, starea de alerta ramane in continuare. Echipele Administratiei Nationale Apele Romane au suprainaltat digul de pe raul Siret in zonele Lunca Pascani si Blagesti pe o lungime de 300 metri. La Rachiteni s-a continuat suprainaltarea si consolidarea digului cu inca un metru, cu folie si saci cu nisip.

"La digul de aparare din orasul Pascani-Lunca Pascani s-a continuat suprainaltarea cu un dig de saci cu nisip. Digul de aparare din zona orasului Pascani, in zona statiei de epurare din sudul orasului, s-a suprainaltat pe o lungime de 300 metri", a explicat Dan Buruiana, purtatorul de cuvant al Directiei Apelor Prut.

Mai mult, codul rosu a fost prelungit de catre autoritatile competente pana astazi dupa-amiaza. In cursul zilei de ieri, Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor a anuntat ca pentru cursul mijlociu al Siretului si pentru Prut se mentine codul rosu, ceea ce inseamna cod de viituri majore ce reprezinta o amenintare directa si generalizata asupra persoanelor si bunurilor. "Ca urmare a evolutiei situatiei hidrometeorologice si a prognozei hidrologice pentru urmatoarele 24 ore, se actualizeaza avertizarea hidrologica pentru intervalul 28 iulie, ora 14.00 – 29 iulie, ora 16.00. Prin urmare, se mentine codul rosu pentru cursul mijlociu al Siretului, sectorul aval Lespezi -Dragesti si pentru Prut, sector amonte de acumularea Stanca-Costesti, aferente judetelor Botosani, Neamt, Iasi si Bacau.

Se retrage codul rosu si se instituie codul portocaliu pe cursul superior al Siretului, sectorul Zvoristea – Lespezi, aferent judetelor Suceava, Botosani si Iasi", anunta directorul Institutului National de Hidrologie, Petre Stanciu. In functie de evolutia fenomenelor hidrometeorologice, vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.

Pentru mai multe informatii viziteazaBuna Ziua Iasi

spot_img

Ultimele știri