București. Traficul la metrou a crescut cu numai 3% în ultimii șase ani

O analiză recentă arată că, deși stocul de birouri al Bucureștiului aproape s-a dublat în ultimii șase ani, traficul de călători în staţiile de metrou a crescut per total cu doar 3% din 2014 până în 2019. Pe de altă parte, în Capitală circulă zilnic două milioane de mașini.

Foto: Metrorex

Stocul de birouri a ajuns la peste trei milioane de metri pătrați în care lucrează aproximativ 350.000 de angajați, aproape de două ori mai mare față de acum șase ani. Totuși, în același interval – 2014 – 2019 – traficul de călători în stațiile de metrou din București a crescut per total cu doar 3%, de la 173 milioane la 177 milioane de călătorii, potrivit unei analize realizate de Crosspoint Real Estate a datelor Metrorex privind traficul de călători, în strânsă legătură cu piața imobiliară, în special cu piața birourilor și piața rezidențială.

Stația Aurel Vlaicu, care se afla pe locul opt în topul celor mai tranzitate stații în 2014, este acum prima în acest top, cu o creștere de 46%, de la 5,4 milioane la 8,1 milioane de călătorii faţă de 2014. Această creștere este direct proporțională cu cea a stocului de birouri din zonă din ultimii ani, numărul de angajați din zonele Aurel Vlaicu/Pipera ajungând în 2019 la peste 120.000.

Numărul călătorilor de pe magistrala M2 – care leagă sudul de nordul Bucureștiului și care este cea mai tranzitată – a scăzut cu 7% în ultimii șase ani.

„De altfel, singura magistrala care a înregistrat o creștere a traficului de călători este M4, acest lucru datorându-se în special inaugurării în 2017 a două stații noi, Laminorului și Străulești”, se mai menționează în analiză.

Pe de altă parte, termenul de finalizare a lucrărilor pentru Magistrala 5 de metrou Eroilor – Râul Doamnei (Drumul Taberei) a fost din nou amânat, pentru iunie 2020. Lucrările au fost începute în 2011, iar termenul inițial pentru a fi dat în folosință era anul 2014.

Potrivit unor informații recente furnizate primarul Capitalei, Gabriela Firea, în București circulă în fiecare zi de două milioane de mașini.

spot_img

Ultimele știri