Sute de bucuresteni de toate varstele au participat la manifestarile dedicate Zilei Mondiale a Astmului, organizate marti in Parcul Herastrau de compania AstraZeneca, in parteneriat cu Societatea Romana de Pneumologie.
Aproape 200 de bucuresteni si-au facut gratuit teste de spirometrie, importante pentru diagnosticarea si monitorizarea astmului bronsic si au primit consiliere din partea specialistilor.
13.000 de baloane au fost impartite in tot orasul, inclusiv in Parcul Herastrau, pe care doritorii le-au umflat in semn de solidaritate cu persoanele afectate de astm. Astfel, pret de cateva clipe, oamenii au putut intra in pielea astmaticilor.
1.000 de elevi ai claselor a IV-a, proveniti din 15 scoli generale si 4 licee din Sectorul 1 al capitalei s-au alaturat actiunii. Copiii au realizat desene pe tema „Respir usor si iubesc aerul ”, pe care le-au adus ieri in Parcul Herastrau, iar efortul le-a fost rasplatit cu bandane, baloane si pixuri. Organizatorii i-au invitat pe toti participantii sa realizeze desene pe aceeasi tema, indiferent de varsta, in parc fiind amenajate mai multe sevalete.
Proiectul privind Ziua Mondiala a Astmului a fost sustinut si de Primaria Municipiului Bucuresti, de Directia de Asistenta Sociala si Protectia Copilului a Sectorului 1, precum si de Inspectoratul Scolar al Sectorului 1.
Organizata in fiecare an de catre Initiativa Internationala pentru Astm, in colaborare cu diverse institutii si ONG-uri, Ziua Mondiala a Astmului a facut parte dintr-o ampla campanie de educare in privinta astmului si de constientizare a publicului referitor la posibilitatile de a controla aceasta boala, astfel incat cei care sunt afectati de astm sa poata duce o viata perfect normala.
Foto: AstraZeneca