Blocarea exporturilor de masă lemnoasă din România nu rezolvă problema tăierilor ilegale, o asemenea măsură luată de guvern ar fi doar una de imagine. Premierul Victor Ponta a anunțat că va bloca exporturile la scurt timp după ce deputații din comisiile de mediu, agricultură și juridică au respins cererea de reexaminare a Codului Silvic și au păstrat plafonarea la 30% a exploatării de lemn pentru o companie.
“Interzicerea sau limitarea exportului de bușteni este o măsură bună în general; nu răspunde însă într-un mod relevant la problema tăierilor ilegale și nici nu este o problemă prioritară de rezolvat, deoarece nu se exportă bușteni decât într-o măsură foarte limitată”, spune Ionuț Apostol, director de campanii Greenpeace România.
Potrivit Institutului Național de Statistică, în anul 2013 operatorii economici atestați în exploatarea forestierǎ au exploatat un volum de lemn de 16.778 mii mc, cu 1,2% mai puțin decât în anul 2012. Din totalul de 14.325 mii mc lemn rotund utilizat în anul 2013, doar 1,6% reprezintă masa lemnoasă exportată. Prin urmare, masa lemnoasă brută nu este un sector care să amenințe pădurile României.
Procedura de blocare a exporturilor este deja pregătită printr-un proiect de Ordonanță de Urgență care a fost însă blocat în discuții la Ministerul Justiției, Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi dimineață, că demersul onest și bineintenționat al unor ONG-uri de a protesta pentru salvarea pădurilor este pe cale de a fi deturnat politic de PSD prin această măsură.
Aproximativ 4.000 de oameni au ieși sâmbăta trecută în stradă împotriva tăierilor ilegale de păduri și în semn de protest față de încercarea de a elimina din noul Cod Silvic prevederea de limitare la 30% a lemnului exploatat de către o companie. Cererea de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis care a cerut eliminarea prevederii pe motiv că legea este discriminatorie și încalcă principiile europene.
Cu 35 de voturi împotriva cererii și 21 de voturi pentru, deputații au trimis Codul Silvic în plenul Camerei Deputaților spre votare în aceeași formă în care a fost adoptat inițial. Mai mulți deputați și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale de protecție a mediului au arătat că limitarea de 30% este în acord cu Constituția și cu obiectivele europene.
“Așa cum a fost definită prin strategia Uniunii Europene, pădurea are un rol economic, ecologic și social. În Constituția României, avem un articol special despre ce trebuie să facă statul roman, ce trebuie să apere statul roman și printre altele se vorbește despre o politică națională în acest sens. Prin strategia UE 2035 se prevede exploatarea și prelucrarea locală a pădurii, exact pentru că se vede rolul social și ecologic, nu doar cel economic”, explică Doina Pană, fost ministru al mediului, motivele pentru care limitarea de 30% este justificată.
Prevederea din noul Cod Silvic care permite micilor proprietari să exploateze 3 mc din pădurea lor de până în 10 hectare fără amenajament silvic a împărțit, de asemenea, politicienii și ecologiștii în două tabere. Codul Silvic aflat în vigoare prevede constituirea amenajamentelor silvice pentru suprafețe de pădure de peste 100 de hectare, ceea ce îi lasă pe micii proprietari în afara legii și fără posibilitatea de a exploata propriile păduri, acest lucru încurajându-i să fure din pădurile lor, spun susținătorii prevederii din noul Cod Silvic care permite micilor proprietari să facă doar un contract cu un ocol silvic prin care să li se dea voie să exploateze 3 mc de lemn. Pentru a-și face amenajament, proprietarii ar trebui să se asocieze pentru a ajunge la o suprafață de 100 de hectare. Reprezentanții organizațiilor de mediu spun că e nevoie de susținerea statului pentru realizarea amenajamentelor și nu sunt de acord cu exploatarea lemnului în afara acestor amenajamente.
Codul Silvic va fi, din nou, supus votului în plenul Camerei Deputaților. Între timp, societatea civilă se pregătește de un nou protest în stradă față de tăierile ilegale de păduri pe 16 mai, în toată țara.
Acest articol a apărut inițial pe ziare.com
Puteți citi și:
Strada, ultima baricadă împotriva tăierilor abuzive
Codru-i frate cu poporul, nu cu drujba și toporul. Mii de oameni au ieșit în stradă pentru păduri
Mii de oameni au semnat deja petiția pentru salvarea pădurilor