Interviu de Raul Cazan
Dr. Bjorn Lomborg, contestatul autor al "ecologistului sceptic", a acordat un interviu in exclusivitate pentru "Green Report". Profesorul danez analizeaza critic cauzele care au dus la criza profunda a productiei de hrana la nivel global si aduce pentru prima data in sfera publica din Romania planul think-tankului pe care il conduce, consensul de la Copenhaga, de a prioritiza problemele planetei, declasand incalzirea globala.
Raul Cazan: Criza globala a hranei a devenit principalul subiect de mediu al prezentului si a depasit ca amploare mediatica tema incalzirii globale. Se pare ca problemele globale trebuie reprioritizate.
Bjorn Lomborg: Este cu siguranta adevarat ca exista contraste puternice intre ingrijorarile noastre privind viitorul planetei. Realizam acum ca exista o criza a hranei pe intregul glob si, in mod evident, e mult mai importanta decat orice alte probleme despre care se discuta. Partea trista este ca ar fi fost usor de evitat criza alimentara stiind ca problema pe termen lung a fost aceea de a nu fi investit nici macar aproape de suficient in cercetarea si dezvoltarea productiei de hrana.
De fapt, aceasta este a cincea concluzie, a cincea cea mai buna investitie la nivel global conform Consensului de la Copenhaga care vizeaza cele mai bune strategii de investitii in lume.
Dar poate si mai important, am observat exact acel tip de trade-off despre care vorbim de multi ani. Vorbim despre incalzirea globala, si toata lumea vrea sa treaca, de exemplu, pe folosirea biocombustibililor, determinand, o cifra destul de mare, ca aproximativ 12% din productia de hrana a Statelor Unite sa fie convertita in combustibil.
Suntem prima civilizatie care, la scara planetara, isi arde propria hrana. Iar aceasta este doar una dintre multele si recentele crize ale hranei la nivelul globului.
Este foarte clar, asadar, ca exista prioritati. Daca ne supraconcentra m pe rezolvarea unui singur lucru, precum am facut-o cu biocombustibilii, inseamna ca vom sfarsi prin a ignora alte probleme majore, asa cum este criza hranei. Dar exista multe alte mari probleme in lume.
Unul dintre punctele pe care am incercat sa le scot in evidenta este ca trebuie sa fim onesti cu noi insine: daca ne focalizam prea mult pe ceva anume inseamna ca ne vom concentra mult mai putin pe alte probleme. Trebuie deci sa ne intrebam daca a reduce emisiile de carbon este calea cea mai buna pe care trebuie sa o urmam pentru "a salva" planeta. Din nefericire, chiar daca multa lume nu o crede, majoritatea studiilor academice de factura economica arata ca in timp ce schimbarile climatice se intampla cu adevarat si sunt o problema serioasa, modul in care avem de gand sa le rezolvam in prezent este extrem de costisitor. Iar pretul atat de mare il vom plati pentru a face foarte putin bine chiar si in urmatorii 100 de ani.
In ultima dumneavoastra carte, "Cool It", urmati principiul ca "veniturile ridicate sunt, in general, corelate cu mai mare sustenabilitate a mediului inconjurator". Principiul e enuntat si in "World Economic Forum’s Environmental Sustainability Index". Economistii care au scris "Indexul" au totusi interesul de a mentine statu-quo-ul economic contemporan, se pare. Percepem, asadar, nu o mare schimbare a paradigmei ecologice, ci acelasi tip de productie poluanta, dar cu un iz de spa latura verde. Incerc sa inteleg principiul:
trebuie sa poluam mai mult pentru a ajunge la sustenabilitate si apoi sa "depoluam"?
In primul rand, trebuie sa ne dam seama ca cele mai multe tari din aceasta perioada postindustriala nu polueaza nici pe departe la fel de mult cat poluau in trecutul indepartat. Cele mai multe orase occidentale, Londra de exemplu, la inceputul secolului trecut erau mai poluate decat cele mai poluate orase chinezesti din ziua de azi. Asta pentru ca si chinezii folosesc tehnologiile noastre, care sunt ceva mai prietenoase cu mediul.
Intrebarea cruciala este: "Oamenilor ai caror copii mor de boli infectioase incurabile, care nu au suficienta hrana pentru a-si hrani familiile si care nu au o educatie solida, chiar le pasa de felul in care va arata mediul inconjurator peste 50 sau 100 de ani?". Bineinteles ca nu. Le pasa doar de ceea ce vor pune pe masa. Daca problemele primare le vor fi rezolvate, atunci le va pasa de mediu. Si nu pentru ca sunt oameni rai, dar pentru ca au probleme mult mai grave si imediate de care depinde chiar existenta lor.
Daca vrem sa fim siguri ca oamenii lumii a treia sau chiar din estul Europei sunt interesati de problema incalzirii globale precum in Occidentul bogat, trebuie sa devina la fel de bogati. Deci da, e important a se sublinia ca prosperitatea e cea mai buna cale care poate sa asigure o constiinta ecologica. Aceasta afirmatie nu este intru totul adevarata in privinta incalzirii globale, dar sustine toti ceilalti indicatori ecologici. Daca se imbogatesc, comunitatile inceteaza sa-si mai taie padurile, incep sa-si curete aerul, raurile si lacurile…
Multi ecologisti pretind ca schemele de reducere a gazelor cu efect de sera sunt o farsa globala, pur si simplu o ipocrizie. Chiar daca reduceri ale emisiilor de carbon sunt raportate glorios de companii, in cifre absolute consumam mai mult, deci folosim mai multa energie. "Tot acest carbune va fi ars!", avertizeaza ecoactivistul George Monbiot, criticand intregul sistem capitalist de productie si consum. Un bun exemplu ar fi si ceea ce se intampla in Romania: mari generatori de energie precum Enel sau Electrabel vin cu mari investitii greenfield in termocentrale pe carbune. Vorbesc aici despre o tara membra a Uniunii Europene, dar sunt ingrozit cand ma gandesc la ceea ce se intampla in China si in India si la standardele lor de emisii. Nu va ingrijoreaza asta?
Nu. Cred ca o tona de carbon sechestrat e o tona de carbon sechestrat oriunde pe planeta. In acest sens, este absolut inteligent sa incepem reducerea emisiilor de carbon acolo unde ele sunt cel mai ieftine, in Romania si poate in India ori in China. Dar ideea principala este sa realizam ca totusi reducem emisiile de carbon si ca imbunatatim procesele de productie. Toate acestea sunt lucruri pozitive.
Insa, mai trebuie sa stim ca am redus intensitatea carbonului in economie in ultimii 200 de ani. Se pare ca in fiecare an carbonul a fost redus cu un procent in ultimele doua secole. Asa ca nu va fi surprinzator sa vedem tot mai multi oameni si companii care isi reduc amprenta decarbon. De fapt, asta ar trebui sa speram ca se va intampla. Este de retinut, reducerea carbonului este in prezent inclusa in scenariul business-as-usual. Oricum, reducerile de carbon se intampla daca nimic altceva nu se face in plus.
Zilnic vedem sute de evenimente ale companiilor din toata lumea, ale guvernelor, ale constructorilor; toti reduc emisiile de carbon. Asta am asteptat sa se intample, la fel cum se intampla de 200 de ani. Astazi, in schimb, vrem sa reducem dramatic aceste emisii si sa ne simtim bine pentru ca am facut fapte bune. Insa nu, nu o vom face! Doar daca suntem dispusi sa acceptam costuri la fel de dramatice, iar cand e vorba de a plati cu bani, lumea nu e prea fericita, sau sa investim in cercetare si dezvoltare pentru a avea la indemana tehnologii mai inteligente.
Incalzirea globala este, evident, ultima hipermoda, motorul ultimei isterii mondiale. De la caderea Zidului Berlinului este singura care ameninta confortul occidental. Daca incalzirea globala ar fi doar un construct, e o ipoteza, nu credeti ca oamenii ar fi gasit alte "amenintari", si ar crea alte trenduri? Poate ca prioritizarea problemelor globale pe care o propuneti este prea… rationala.
Nu e niciun dubiu ca suntem mereu bombardati cu evenimente media precum prabusiri ale avioanelor, tsunamiuri, dezastre sau cutremure. Suntem intrigati si, poate in secret, entuziasmati cand urmarim astfel de stiri. Dar aceasta e doar o parte din mitologia lui "vine sfarsitul lumii". In anii ’60 eram speriati de suprapopularea Terrei, in anii ’70 – de epuizarea tuturor resurselor, in anii ’80 ne speriau ploile acide care ar fi fost distrugatorii vietii. E important de subliniat ca toate aceste amenintari aveau argumente partiale cu totul adevarate.
Exact la fel, incalzirea globala este adevarata, dar este supradimensionata, necriticata si exagerata. Noi propunem o cale rationala de a privi ceea ce se intampla in lume. Ratiunea nu e exact ceea ce vor guvernele sa promoveze. Dar oame nii, in majoritate, vor sa incerce sa fie mai ratio nali, deci ar incerca sa faca ceva ce functio neaza cu adevarat, iar nu sa faca ceva de mantuiala doar ca sa bifeze pe lista cu fapte bune. Este vorba despre a fi rational, si nu doar de a fi la moda.
Ati putea sintetiza dimensiunile problemei incalzirii globale? Care este solutia? Dar costurile?
Schimbarile climatice vor avea un impact foarte mare, dar, sa nu uitam, abia in urmatorii o suta de ani. Oamenii vor vorbi despre cresterea nivelului oceanelor cu aproape 30 de centimetri, care este si estimarea standard a IPCC. Evident, vor aparea unele probleme, insa abia peste un secol. In ultimii 150 de ani, nivelul marii a crescut cu aproape 30 de centimetri. Nu cred insa ca multa lume a observat asta. Trebuie sa ne adaptam secolului nostru si, incet, sa-i rezolvam problemele. Asta nu inseamna ca lupta impotriva schimba
rilor climatice nu ne va costa nimic, insa ceea ce deja platim azi este mult exagerat. Daca faci modelul economic, si asta fac economistii si climatologii, costul incalzirii globale ar trebui sa fie undeva in jurul a o jumatate de punct procentual din PIB-ul mondial din secolul nostru. Si asta iti va da un simt al proportiilor. O jumatate de punct procentual cost inseam na, intr-adevar, ca avem de-a face cu o problema, insa nicidecum cu o catastrofa.
Peste 100 de ani, urmasii nostri vor privi in urma si vor constata surprinsi ca incalzirea globala a fost momentul definitoriu al secolului al XXI-lea. Important este ceea ce putem face noi pentru urmasi si impotriva incalzirii globale. In prezent, folosind numere mult rotunjite, cheltuim intre trei si cinci la suta din PIB-ul global pentru a evita doar o parte din problema incalzirii globale. Tocmai din acest motiv, modelele economice ara ta
ca a lupta impotriva schimbarilor climatice in modul in care o facem acum este o idee proasta. Avem ne voie de idei mai destepte. Iar cel mai simplu e sa investim in R&D. Consensul de la Copenhaga a calculat ca pentru fiecare dolar investit in R&D vor aparea beneficii de 60 de dolari, in timp ce daca investim in politici de tipul Kyoto obtinem mai putin de un dolar la un dolar investit. Aceasta e diferenta dintre a face ceva foarte inteligent si ceva cam stupid.
Multi spun ca nu trebuie sa negi clima. Este foarte adevarat, nu trebuie ignorat ceea ce spun marii climatologi si studiile lor. Dar, asisderea, nu trebuie sa negam stiintele economice. Iar mari economisti spun ca modul in care ne luptam cu incalzirea globala este extrem de scump si cu efecte foarte mici. Hai sa fim mai destepti!
