Copii care meșteresc în salopete albastre, biciclete recondiționate, sunete de ciocan, piulițe, șuruburi și muncă în echipă. Mă aflu în atelierul mecanic a lui Gabriel Onofrei, președintele Federației Române de Drift, din Săcele (Brașov) și sunt curioasă să aflu cum se recondiționează o bicicletă veche.
În atelier sunt 60 de elevi de la mai multe școli profesionale, cu profil mecanic, din Buzău, care sunt împărțiți în echipe de câte trei sau patru. Mânuiesc șurubelnița, curăță cu foaia de șmirghel vopseaua sărită de pe bicicletele vechi și le vopsesc în culori noi. Scopul? Mecanicii în devenire pun în practică ce au învățat la școală, iar rezultatele – bicicletele recondiționate– vor fi donate unor copii din medii defavorizate. Totul se întâmplă sub îndrumarea mentorului Gabriel Onofrei, care, pentru a rupe ritmul, mai glumește: „Nu v-ați săturat se mine, așa pisălog?!” „Nuuuu”, răspund amuzați copiii, așezați în semicerc în fața lui. E deja a treia zi de când se află alături de mentorul lor, dar nu dau semne că s-ar fi plictisit.
În toată perioada de practică, au reușit să recondiționeze 30 de biciclete. Timp de două săptămâni, în programul „Bicicleta Meseriașă”, au fost strânse din donații 120 de biciclete vechi. Obiectivele au fost multiple: elevii învață aplicat meserie, copii din medii defavorizate primesc o bicicletă, în timp ce bicicletele care ar fi ajuns la gunoi primesc o altă utilitate. Nu toate bicicletele au fost însă salvate, însă piesele bune au fost păstrate pentru a fi folosite în alt scop.
Învățare prin joc
Bicicleta Meseriașă, este numele sub care s-au desfășurat atelierele practice din cadrul programului de CSR, Tabăra Meseriașilor, al OMV Petrom. Tabăra în care s-au instruit mecanicii a durat o săptămână, timp în care elevii au învățat atât cum să redacteze un CV sau cum să comunice. În acest caz, trainerii au urmărit să-i facă pe copii mai angajabili în meseriile pe care și le vor alege. În același timp, ei au învățat și noțiuni despre ce înseamnă să fii antreprenor sau ce este acela eco-civism. Abilitățile și le-au dezvoltat aplicat, prin jocuri: „Drumul Mătăsii”, în care și-au descoperit calitățile de negociator și „Orașul Meseriașilor”, în care au auzit despre noțiuni precum resurse, reciclare, refolosire, deșeuri, comunitate. Cel de-al doilea joc era sub forma unui puzzle uriaș din care lipseau piese. Copiii trebuiau să le caute și, pentru a primi piesele, trebuiau să răspundă la întrebări de tipul: ce faci cu o sticlă goală de apă? În final, ei își vedeau orașul pe care l-au construit prin muncă în echipă.
Gabriel Onofrei și pasiunea pentru biciclete
Mentorul Gabriel Onofrei, președintele Asociației Române de Drift Auto, cunoscut în domeniul tuning-ului auto, povestește că, la început, bicicleta a fost o dorință pe care nu și-o putea permite. Apoi, s-a transformat în sport de performanță. Nu crede că elevii, alături de care a recondiționat biciclete în cele trei zile, au învățat „meserie”, pentru că timpul a fost prea scurt, ci au învățat să fie responsabili. În timpul atelierelor, la întrebarea unui copil mai îndrăzneț: „De ce mai lucrezi?”, Gabriel răspunde: „De plăcere. Pentru că satisfacția mea e mult mai mare aici decât într-un bar. Am suficienți bani să mă duc oriunde vreau, nu mă interesează, satisfacția mea este aici„.
Coalizarea angajatorilor, obiectiv principal al programului „Tabăra Meseriașilor”
Tabăra Meseriașilor, programul de responsabilitate socială al OMV Petrom, se află la cea de-a treia ediție. Pe lângă seria de mecanici, în tabăra de la Brașov, s-au pregătit viitori petroliști, bucătari și ospătari. Până în septembrie, în cadrul programului vor fi instruite și seriile croitorilor și cea de electricieni.
Mona Nicolici, Community Relations & Social Affairs în cadrul OMV Petrom, spune că unul dintre obiectivele strategice al programului este coalizarea angajatorilor.
„Programul crește de la an la an, devenind tot mai strategic și are un impact tot mai mare. Înainte de toate, am reușit să creștem numărul de beneficiari – dacă în primul an au fost în tabără 200 de elevi, anul trecut am avut 270 de viitori meseriași, iar anul acesta alți 300 de elevi ne vor trece pragul. Mai mult decât atât, din punct de vedere strategic, unul dintre obiectivele programului mai mare din care Tabăra Meseriașilor face parte – România Meseriașă – își propune coalizarea angajatorilor, pentru a avea un punct de vedere comun în ceea ce privește învățământul profesional din România.”
De asemenea, o componentă diferită a ediției din acest an a taberei este că proiectele practice au fost extinse către beneficiari, așa cum s-a întâmplat în cazul „Bicicletei Meseriașe”, spune Nicolici.
„Tot aici i-am avut alături de noi și pe donatorii de biciclete, oameni care au făcut un bine de două ori: ajutându-i pe viitorii meseriași să învețe ceva concret și pe copiii din medii defavorizate, care au primit în Tabăra Meseriașilor poate chiar prima lor bicicletă.”
Bicicletele, pregătite să ajungă la noii proprietari
După ce toate bicicletele au fost vopsite, asamblate, montate, accesorizate, au fost puse la intrare și lăsate să-și aștepte noii posesori. Asta nu înainte ca momentul să fie marcat de clinchetul celor 30 de claxoane de bicicletă, acționate la unison de copii.