Bentley se inverzeste

Bentley Motors, o marca celebra pentru masinile luxoase, mari consumatoare de combustibil si nu foarte prietenoase cu mediul, a anuntat o strategie prin care incearca sa reduca impactul asupra mediului. Compania va lansa, pana la sfarsitul anului, o serie de limuzine si masini sport pe baza de biocombustibil.

"Vom stabili un reper in segmentul nostru de industrie prin fabricarea tuturor motoarelor astfel incat sa fie capabile sa functioneze cu combustibil regenerabil, sa reduca emisiile si sa imbunatateasca consumul de combustibil. Bentley considera ca masurile pe termen scurt nu sunt o solutie pentru proble mele mediului, iar strategia creata de companie va avea rezultat pe termen lung", a decla rat Franz-Josef Paefgen,
directorul Bentley.

Intensificarea sistemului motorului, imbunatatirea transmisiei, dar si reducerea greutatii autovehiculelor vor aduce profituri mai mari companiei pentru modelele cu 8 si 12 cilindri si vor conduce catre o reducere cu 12% a emisiilor de CO2 pana in 2012.

"Combustibilii regenerabili, mai precis a doua generatie de biocombustibili, care functioneaza prin transformare termochimica si care nu necesita folosirea culturilor agricole, au un potential urias. Aceasta metoda ar putea aduce o reducere de 90% a emisiilor de CO2", a declarat Paefgen, anuntand intentia Bentley de a folosi astfel de combustibil. Totusi, acest tip de biocombustibil nu a fost inca certificat si nu este disponibil peste tot.

"Prin pregatirea motoarelor inca de pe acum pentru acest tip de combustibil, credem ca vom determina o accelerare a procesului de adoptare a celei de-a doua generatii de biocombustibil. Luate impreuna, masurile pe care le-am anuntat vor face ca intreaga flota Bentley sa emita mai putin de 120 g/km de CO2 pana in 2012. In momentul de fata, flota Bentley emite intre 396 si 465 g/km CO2.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri