„Bulinarea“ alimentelor – o initiativa PDL lipsita de consistenta si care inlesneste manipularea consumatorilor

Proiectul de lege care prevede aplicarea de buline pe ambalajele produselor alimentare – in functie de gradul de pericol pe care il prezinta aditivii alimentari pe care ii contin – nu este unul realist. Aceasta este parerea unor specialisti din sectorul analizei alimentare. Initiatorul proiectului de lege, senatorul PDL Dumitru Florian Staicu, considera ca ar trebui acordate trei tipuri de buline, in urma unor criterii stabilite de Ministerul Sanatatii in baza analizelor de specialitate.

Astfel, bulina verde va fi aplicata pe ambalajele produselor alimentare sanatoase, bulina portocalie pe cele care trebuie consumate cu moderatie, iar cea rosie pe cele care pot avea efecte daunatoare asupra sanatatii.

Specialisti: Proiectul de lege este o initiativa buna, dar ne-realista

Gheorghe Mencinicopschi, director stiintific la Institutul de Cercetari Alimentare (ICA & RD), considera ca initiativa senatorului PDL este „o idee buna“, dar va fi foarte greu de pus in aplicare, poate chiar imposibil, din cauza ca „nu exista referentiale corecte stiintific pentru incadrarea alimentelor.“

„EFSA (Autoritatea Europeana pentru Siguranta Alimentelor – n.r.) nu a reusit, pana in prezent, sa puna la punct o metodologie de caracterizare a profilului nutritional al unui aliment“, a declarat prof. dr. Mencinicopschi, pentru green-report.ro. Opinia lui Mencinicopschi este sustinuta de Nastasia Belc, director general al Institutului pentru Bioresurse Alimentare (IBA). Belc considera nerealist si inutil proiectul de lege initiat de Staicu .

„Produsele ecologice au deja certificate de la organismele autorizate, prin care se atesta faptul ca nu contin aditivi. Pentru ce mai este nevoie de buline verzi?“, a argumentat directorul general IBA.

Ministerul Sanatatii nu este de buna credinta. Ar fi trebuit sa interzica multe produse

Si Marian Cioceanu, actionar la Manor Center – laborator particulat de control al alimentelor, reclama ambiguitatea proiectului de lege.

„Daca EFSA nu a realizat o metodologie de caracterizare a profilului nutritional al unui aliment, atunci cum ar reusi Ministerul Sanatatii?“, se intreaba Cioceanu. Mai mult, el atrage atentia asupra faptului ca se poate „bulina“ sistemul de productie, nu calitatea unui aliment de a fi sanatos.

In plus, Cioceanu considera ca proiectul senatorului PDL Staicu are o abordare nefericita.

„Se lasa la latitudinea Ministerului Sanatatii (stabilirea criteriilor in baza carora vor fi acordate bulinele – n.r.), care daca ar fi fost de buna credinta ar fi trebuit sa interzica multe produse si/sau aditivi existenti, in prezent, pe piata romaneasca, care in alte tari au primit deja interdictie“, a declarat Cioceanu. El a precizat ca bulina verde se pune pe produsele care respecta normele bio, in Romania existand 19 firme de certificare ecologica.

Mencinicopschi: In lipsa unor repere stiintifice clare, legea poate fi folosita pentru manipularea consumatorului

In lipsa unei consistente stiintifice, prin existenta unor criterii de nutritie recunoscute legal, o astfel de lege poate fi folosita pentru manipulare.

„Fara referentiale stiintifice, alimentele cu bulina verde ar putea fi mai nocive decat cele cu bulina rosie“, a declarat dr. Mencinicopschi, care considera ca o abordare de marketing si-ar putea face foarte usor loc in detrimentul uneia bazata pe analize incadrate metodologic.

„Este ca si cum ar spune o companie ca laptele pe care il produce contine 30% mai mult fier decat laptele matern, dar nu precizeaza cat din acest procent este asimilabil de catre organism sau cat poate fi nociv. Asta in conditiile in care fierul din laptele matern este cel mai potrivit pentru sugar, iar laptele matern este hrana unica si fara echivalent pentru nou-nascutul oricarui mamifer“, exemplifica Mencinicopschi.

Alimentul ideal nu exista

Directorul stiintific ICA considera ca exista doua tipuri de alimente – alimente naturale integrale si alimente procesate. Toate trebuie analizate prin prisma a trei atribute ale calitatii:

– calitatea senzoriala

– calitatea nutritionala/biologica (care arata cat de hranitor este alimentul)

– calitatea de a fi sigur pentru sanatate/inocuitatea (sa nu prezinte contaminanti biologici si fizico-chimici)

Potrivit specialistilor, alimentul ideal nu exista, iar dieta nu este suficienta pentru sanatate daca nu este inclusa intr-un stil de viata sanatos.

EFSA (Autoritatea Europeana pentru Siguranta Alimentelor) este reprezinta baza evaluarii riscurilor privind siguranta alimentelor si alimentatiei in Uniunea Europeana. Printr-o stransa colaborare cu autoritatile nationale si prin consultatie deschisa cu stakeholderii, EFSA furnizeaza informatii competente si asigura o comunicare deschisa asupra riscurilor existente si a celor ce s-ar putea ivi. Autoritatea a fost infiintata in anul 2002, iar munca sa vizeaza doua aspecte: evaluarea si comunicarea riscurilor.

Institutul National de Cercetare – Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA Bucuresti a fost infiintat in anul 2000, ca institut de cercetari in industria alimentara, fiind in subordinea Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, ca institutie extrabugetara.

Citeste si:

"Bulina rosie" ar putea sa bage in faliment producatorii romani de alimente

Au aparut deja presiuni in vederea acordarii bulinelor colorate pentru alimente, desi propunerea legislativa nu a fost adoptata

Guvernul nu vrea buline colorate pe mancare
 

Bogdan Tupilat

spot_img

Ultimele știri