64 de organizatii inscrise pe Bursa Binelui, o platforma dezvoltata de BCR in parteneriat cu EuPlatesc, au reusit sa stranga in 4 luni 61.675 euro de la 5.030 de donator, se arata intr-un comunicat al BCR.
Suma au fost stransa in cadrul Campionatului de bine, o competitie de strangere de fonduri adresata in special organizatiilor mici si mijlocii de pe platforma de donatii online Bursa Binelui. Asociatia Hercules, Centrul de Dezvoltare Locala Speranta si Asociatia Prietenia s-au clasat pe primele trei locuri. Astfel, au obtinut din partea BCR dublarea sumelor stranse, in limita a 5.000 euro.
Rezultatele Campionatului de bine sunt peste asteptari si ne arata ca donatiile online, desi la inceput in Romania, reprezinta un potential major pentru ONG-urile mici si mijlocii care au inteles ca trebuie sa gaseasca surse alternative de finantare. Prin Bursa Binelui, noi venim in sprijinul acestor organizatii care fac proiecte cu impact in comunitatea lor, oferindu-le un instrument gratuit de strangere de fonduri simplu, sigur si transparent” a spus Nicoleta Deliu, reprezentant Bursa Binelui.
Sumele donate au fost de la 5 lei pana la 1000 de lei, donatia medie fiind de 52.29 lei. Cele mai multe donatii au fost de 5, 10 sau 15 lei (53% din totalul de 5.358 de donatii facute pe platforma).
Despre Bursa Binelui
Bursa Binelui este o platforma dezvoltata de BCR in parteneriat cu EuPlatesc, care isi propune sa aduca impreuna organizatiile care au nevoie de sprijin pentru a-si desfasura proiectele si oamenii care vor sa investeasca in faptele bune din comunitatea lor.
Bursa Binelui este singura platforma online care permite donatiile fara comisioane, incurajand astfel donatorii care vor sa participe cu sume mici (5, 10 lei) la o cauza.