BBC: China trimite 11 milioane de automobile la fier vechi în lupta cu poluarea

China intenționează să scoată din circulație, până la sfârșitul acestui an, 6 milioane de mașini pentu a atinge țintele standard pentru emisii de CO2 și a-și îmbunătății calitatea aerului. Pentru anul viitor, guvenul intențonează să scoată din circulație până la 5 milioane de mașini, potrivit BBC.

Pentru a conștientiza dimensiunea și importanța acestei decizii reamintim că la finele anului 2013, parcul național auto al României totaliza 5,98 de milioane de mașini.

Din totalul celor 6 milioane de autoturisme care vor fi casate în 2014, peste 300.000 vor din Beijing. Potrivit agenției guvernamentale pentru mediu chineze aproximativ 31% din emisiile care sufoca orașul provin din traficul rutier.

Planul de acțiune care urmărește un control mai eficient asupra emisiilor autoturismelor va fi un punct important pe agenda autorităților care și-au propus ca în următorii doi ani să scadă consumul de energie, să reducă emisiile de CO2″, se arată într-un document  citat de BBC.

Lupta împotriva poluării a devenit un obiectiv prioritar pentru liderii chinezi care se străduie să repare distrugerile cauzate de deceniile de creștere economică bazată pe industrie, care au sacrificat aerul, apă și solul țării.

În Beijing, admnistratia orașului a încercat să ofere bani proprietarilor de mașini care își predau din proprie inițiativă mașinile vechi la centrele de fier vechi.

După ani de negare a acestei probleme, guvernul central a recunoscut la începutul acestui an ca poluarea e un subiect de maximă importanță.

În prezent, autoritățile publică situația calității aerului în toate orașele mari ale Chinei, iar în 2013 Guvernul a promis alocări bugetare de 275 miliarde de dolari pentru un cincinal în care să rezolve problema poluării.

spot_img

Ultimele știri