Un biolog român ridică o problemă la care probabil nu s-au gândit mulți: cum ar trebui eliminate bărcile din fibră de sticlă care nu mai sunt folosite, astfel încât să nu afecteze mediul? Lectorul de la Universitatea din Bringhton arată că aceste bărci eliberează toxine și microplastice peste tot în lume, unde sunt abandonate.
Foto: Unsplash
Corina Ciocan a studiat la Facultatea de Agricultură din Bucureşti și a realizat lucrarea de doctorat pe tema ecotoxicologiei acvatice. Biologul marin, care are acum 15 ani de experiență în diverse studii din acest domeniu, atrage atenția asupra poluării pe care o emit bărcile din fibră de sticlă.
Acest tip de bărci a văzut o creștere în anii 1960 și 1970, când ambarcațiunile mici de agrement au început să fie fabricate din fibră de sticlă. Industria nautică a fost atunci transformată de acest material, care era folosit în special pentru navele de croazieră sau de pescuit, pentru că aveau nevoie de un material mai durabil decât aluminiul sau oțel.
„În calitate de biolog marin, sunt din ce în ce mai conștientă că eliminarea întâmplătoare a bărcilor fabricate din fibră de sticlă dăunează vieții marine de coastă. Problema administrării și eliminării bărcilor la sfârșitul vieții a devenit globală, iar unele țări insulare sunt chiar îngrijorate de depozitul deja foarte mare de astfel de deșeuri”, a scris Ciocan pe site-ul The Conversation.
„Putem să le scufundăm, să le îngropăm, să le tăiem în bucăți, să le tocăm sau chiar să le umplem cu compost și să le transformăm în minunate decorațiuni de primire, chiar în mijlocul sensurilor giratorii din orașele de pe litoral. Dar sunt foarte multe și rămânem fără spațiu”, a mai scris românca.
Aceasta completează că la problemă se adaugă faptul că sezonul uraganelor face ravagii prin porturile marine din unele părți ale lumii. De exemplu, în 2017, uraganele Irma și Harvey au avariat sau distrus, numai în Caraibe, 63.000 de bărci.
Unii spun că bărcile scufundate ar putea fi transformate în medii propice pentru recife artificiale de corali, însă biologul marin atrage atenția că acestea pot fi duse de curent și, din contra, pot distruge coralii. Mai mult, cercetătorii de la Universitatea Plymouth au arătat că apa din două estuare din Anglia conținea niveluri ridicate de cupru, zinc și plumb, de la vopseaua care se decojea de pe bărcile abandonate din zonă.
Foto: Unsplash
Pericolele pentru sănătatea umană apar din substanțele chimice sau materialele utilizate în barcă: cauciuc, plastic, lemn, metal, textile și, desigur, ulei, spune Ciocan. Acestora li se adaugă impactul pe care îl au reparațiile – șlefuirea bărcilor din fibră de sticlă, adesea în aer liber, creează nori de praf aerian. Inevitabil, o parte din praf își găsește drumul înapoi în apă.
„Fibra de sticlă este filtrată de crustacee marine (în propria mea cercetare am găsit până la 7.000 de cioburi mici în stridii din portul Chichester din sudul Angliei) sau se agață organismele acvatice din plancton și le scufundă pe malul mării”, a mai scris românca.
Astfel, sunt șanse destul de mari ca aceste microparticule de fibră de sticlă să fie înghițite de vietăți mai mari și să ajungă în lanțul trofic.
