Banii alocaţi prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pe componenta de mediu vor putea contribui la închiderea de proceduri de infringement pe care le are România, a spus ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.
„La capitolul deşeuri, în principiu da, banii din PNRR vor contribui dacă vom realiza acele centre de acord voluntar sau insule inteligente digitalizate datorită cărora vom creşte gradul de colectare şi vom creşte gradul de colectare selectivă. Aceasta este una dintre problemele spinoase şi poate fi rezolvată doar prin construire de infrastructură. Din acest punct de vedere la capitolul deşeuri cu siguranţă poate contribui PNRR la închiderea unor proceduri de infringement„, a precizat ministrul Mediului.
În ceea ce priveşte zona de păduri, şeful de la Mediu a transmis că va contribui „fără doar şi poate” componenta de digitalizare pe SUMAL 2.
„La păduri, componenta de digitalizare contribuie fără doar şi poate la acest lucru şi este şi o asumare a României faţă de Comisia Europeană, o asumare a mea faţă de domnul comisar Sinkevicius (comisarul european pentru Mediu, Oceane şi Pescuit, Virginijus Sinkevicius n.r.) realizarea acestor dezvoltări pe SUMAL 2, astfel încât să fie conectate sistemele la camere, la imagini satelitare şi să creştem gradul de monitorizare şi să reducem infracţionalitatea„, a adăugat el.
De asemenea, pe componenta de apă, ministrul Mediului a subliniat că localităţi mai mari de 10.000 locuitori au deja proceduri de infringement din cauza gradului scăzut de racordare şi pe problemele de gestionare a apelor uzate.
„Aici componenta administrată de AFM contribuie la reducerea riscului de infringement, iar localităţile mici, care până acum nu au fost finanţate, beneficiază prima dată de o finanţare direcţionată, cele care au mai puţin de 2.000 de locuitori echivalenţi, şi acolo putem să preîntâmpinăm un infringement pe lipsa de infrastructură de gestionare a apei uzate„, a concluzionat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.
Comisia pentru Mediu şi Echilibru ecologic a Camerei Deputaţilor a organizat miercuri la Palatul Parlamentului dezbaterea cu tema „Priorităţile de mediu stabilite prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)„.
Citește și: Incendierea deșeurilor devine infracțiune