Agricultura ecologică este una foarte expusă intemperiilor climatice și dăunătorilor, iar riscul investițional este foarte ridicat. Coroborând în ecuație legislația incertă și lipsa infrastructurii de irigații corespunzătoare putem înțelege de ce băncile sunt extrem de prudente în acordarea creditelor necesare acestui sector la nivelul solicitat de economie.
Reacția băncilor față de agricultură, în general, și față de producția ecologică, în special, este una pozitivă la nivel declarativ, fără a fi urmată însă de acțiuni concrete. Astfel, din experiențele și discuțiile noastre, purtate cu reprezentanții băncilor, aceștia sunt conștienți de potențialul pe care agricultura și producția agricolă ecologică le au pe termen mediu și lung. Cu toate acestea, băncile sunt prudente în a oferi atât de necesarele credite pentru investiții sau pachete de asigurări ale culturilor contra factorilor de risc, datorită cadrului legislativ care reglementează acest sector și lipsei unei infrastructuri agricole adecvate. Astfel, nefinalizarea lucrărilor cadastrale, lipsa unui sistem de irigații corespunzător, dar și legislația incertă și imprevizibilă (Legea nr. 17/2014 care reglementează achiziționarea terenurilor agricole contribuie semnificativ în acest sens) reprezintă factori care determină reținerea băncilor față de acest sector de activitate”, a declarat Radu Noslacan, junior associate Pachiu & Associates.
În general, pachetele de creditare și de asigurare oferite de băncile din România nu acoperă nevoile investitorilor sau ale potențialilor investitori în agricultură sau în producția agricolă ecologică.
Am observat că a fost inițiată și se intenționează dezvoltarea unor instrumente de finanțare care să contribuie la dezvoltarea acestui sector, însă capacitatea de implicare a băncilor nu este încă la nivelul dorit de economie. Agricultura ecologică necesită investiții mai mari care se concentrează pe suprafețe mai mici de teren și, în consecință, în acest caz apar discuții cu privire la garanțiile solicitate pentru a securiza creditarea. Cu toate acestea, există bănci care au început să dezvolte produse speciale pentru domeniul agricol”, consideră Larisa Popoviciu, senior associate, Zamfirescu Racoți&Partners.
Raiffeisen Bank: Agricultura ecologică, un sector promițător, dar cu creștere lentă
Dacă vorbim de agricultură ecologică, e important să subliniem că Raiffeisen Bank are expertiza necesară finanțării afacerilor din această ramură agricolă și subliniem asta pentru că vorbim de un domeniu care necesită cunoștințe aprofundate despre tehnologiile utilizate și condițiile în care se desfășoară. Suntem implicați în dezvoltarea acestui sector și suntem interesați de potențialul pe care-l are. Am acordat finanțări, în condițiile în care întreprinzătorul, ferma, compania s-au încadrat în cerințele de finanțare ale băncii și vom continua să o facem. Apreciem că este unul dintre sectoarele cu o creștere lentă fie datorită conversiei fermelor convenționale în ferme ecologoce, fie de înființare de noi ferme care să întrunească criteriile consacrate ale unei ferme ecologice, dar promițătoare”, a declarat Aurelian Raducan, manager department Cofinanțare cu Organisme Internaționale, Raiffeisen Bank.
CEC Bank: Produse de creditare dedicate membrilor Asociației BIO România
CEC Bank, singura bancă din România deținută de stat, are o politică mai prietenoasă față de cei care apelează la creditare pentru dezvoltarea unei afaceri în agricultura ecologică. Astfel, clienții care își desfășoară activitatea în sectorul agriculturii ecologice au acces atât la produsele specifice, cum sunt microcreditele acordate în baza OUG nr. 43/2013 pentru susținerea realizării producției agricole pentru înființarea, întreținerea și recoltarea culturilor agricole, întreținerea și recoltarea plantațiilor, achiziția sau producerea de material biologic pentru zootehnie, cât și la produsele standard ale băncii: creditul de investiții, linia de credit, creditul pentru stocuri. În plus, clienții pot obține informații prin intermediul birourilor pentru consiliere IMM-uri și Fonduri Europene prezente în toate sucursalele județene ale băncii.
Pentru membrii Asociației BIO România, pentru a facilita trecerea de la agricultura convențională la agricultura ecologică certificată (bio) sau pentru modernizarea fermelor bio existente, CEC Bank a dezvoltat produse de creditare specifice pentru finanțarea cheltuielilor cuprinse în proiectele de investiții, oferind dobânzi avantajoase în lei și o perioadă de creditare de maximum 10 ani, cu posibilitatea obținerii unei perioade de grație. Se acorda finanțări de maximum 50.000 euro, echivalent în lei, dar nu mai mult de 85% din valoarea totală a investiției”, a declarat Radu Ghețea, președintele CEC Bank.
De asemenea, CEC Bank urmărește, cu precădere, finanțarea IMM-urilor și agriculturii. Portofoliul include credite pentru finanțarea capitalului de lucru pentru desfășurarea activităților curente, inclusiv pentru plata obligațiilor către bugetul de stat și celelalte bugete, pe baza adeverinței eliberate de APIA, până la încasarea subvențiilor cuvenite beneficiarilor de subvenții APIA.
Avantajul principal al finanțărilor acordate prin Convenția de lucru încheiată între CEC Bank și MADR îl constituie costurile competitive, ce permit clienților eligibili un acces facil la finanțare. În prezent, dobânda este de numai 6,1%, comisionul de acordare a creditelor este 0%, comisionul de analiză este de 0,4%, iar comisionul de gestiune este de 0,04%, aplicabil lunar la soldul curent al creditului și comisionul de evaluare a garanțiilor”, a mai spus Radu Ghețea.
Acesta a precizat că facilitățile beneficiază de garanție emisă de Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) de maximum 80% din valoarea creditului, plus alte garanții din mixul acceptat de CEC Bank. Nu se solicita contribuție proprie și există posibilitatea obținerii unei perioade de grație.
Prin lansarea acestor microcredite, alături de celelalte produse competitive aflate în oferta băncii, CEC Bank urmărește consolidarea poziției de partener strategic pentru cei care activează în sectorul agricol”, a adăugat președintele CEC.
Creditele acordate clienților care își desfășoară activitatea în sectorul agricol dețin o pondere de circa 18% în portofoliul aferent creditelor acordate persoanelor juridice, existând premize de creștere. La nivelul CEC Bank, ponderea creditelor neperformante din agricultură este semnificativ mai mică în comparație cu alte sectoare economice.