Potrivit raportului privind zoonozele si focarele de toxiinfectie alimentara in Uniunea Europeana, elaborat de Autoritatea Europeana pentru Siguranta Alimentara (EFSA) si Centrul European de Prevenire si Control al Bolilor (ECDC), campilobacterioza ramane cea mai raportata zoonoza la om, cu o crestere continua, in cazurile descoperite in ultimii cinci ani.
De asemenea, in crestere sunt si cazurile de imbolnaviri cu Escherichia coli sau E.coli, pe intelesul tuturor. Raportul a venit in sprijinul Comisiei Europeane si al statelor member ale Uniunii Europene in monitorizarea riscurilor legate de zoonoze.
Aceste boli pot fi transmise direct sau indirect de la animale la om, de exemplu, prin consumarea alimentelor contaminate sau prin contact cu animalele infectate.
Vestea buna este ca trendul pozitiv in reducerea cazurilor de salmonella la om si pasari de curte continua. Cu toate acestea, cresterea inregistrata in cazurile de VTEC (provocate de E.coli) si campylobacter subliniaza necesitatea continua de a monitoriza si controla prezenta acestor bacterii in lantul alimentar, in scopul de a reduce riscul de expunere a omului”, a declarat Pia Makela, seful unitatii de monitorizare biologica a EFSA.
In 2011, 220.209 de cazuri campylobacter au fost raportate la om, cu 2,2% mai mult decat in 2010. Aceasta bacterie poate cauza diaree si febra, iar cele mai frecvente alimente in care campylobacter a fost gasita a fost carnea de pui.
Avem nevoie sa ramanem vigilenti si sa continuam sa consolidam colaborarea cu toti partenerii importanti implicati in prevenirea si controlul bolilor zoonotice. Desi rezultatele raportului arata o scadere sustinuta in cazuri de salmonella la om, cazurile VTEC si campylobacter sunt in crestere. Noi nu putem lasa garda jos”, a adaugat Johan Giesecke, cercetator-coordonator in cadrul ECDC.
93 de decese, in urma toxiinfectiilor alimentare
Raportul arata, de asemenea, un total de 5.648 de focare de toxiinfectie alimentara, inregistrate in Uniunea Europeana in 2011. Focarele de toxiinfectie alimentara sunt declarate atunci cand exista doua sau mai multe cazuri in care au fost consumate aceleasi alimente contaminate. Acestea au afectat 69.553 de persoane si au provocat 93 de decese.
Salmonella a continuat sa fie cauza cel mai frecvent raportata a focarelor cu origine necunoscuta (26,6% din toate focarele), urmate de toxine bacteriene (12,9%) si Campylobacter (10,6%). Cele mai frecvente surse alimentare care au provocat focarele au fost ouale si pestele. Raportul acopera zece boli zoonotice in total, incluzand, de asemenea, listerioza, echinococoza, yersinioza, bruceloza, tuberculoza, cauzata de Mycobacterium bovis, trichineloza si rabia.
Bacteriile dezvolta noi tulpini periculoase
In 2011 s-au inregistrat 9.485 de cazuri de VTEC (Escherichia coli verotoxica). Cresterea puternica observata in 2011 a fost cauzata, in primul rand, de aparitia unei tulpini rare – O104: H4 – in Germania si Franta, asociata cu semintele germinate din comert.
Cu toate acestea, o tendinta de crestere a cazurilor VTEC a fost raportata inca din anii anteriori si exista estimari conform carora acestea se vor inmulti pe viitor. Infectia cu tulpini VTEC poate duce la diaree cu sange si sindromul hemolitic uremic, o complicatie grava, care poate fi fatala.
Citeste mai mult in noul numar al revistei Green Report – “Orasul viitorului: Babilonia surselor de hrana”