1.335 de autovehicule ecologice, finanțate prin „Rabla Plus 2020”

Prin programul „Rabla Plus 2020” au fost achiziționate, până acum, 1.335 de autovehicule ecologice, dintre care 999 – maşini electrice, a declarat, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Andreea Kohalmi-Szabo, potrivit Agerpres.

„Interesul pentru programele clasice derulate de AFM este foarte mare în ciuda contextului pandemiei din acest an. Deja, pentru Programul „Rabla Plus” avem un număr de 1.335 de autovehicule finanţate, dintre care 331 maşini hibride, cinci motociclete electrice şi 999 de maşini electrice. Situaţia este foarte bună şi pe Programul „Rabla Clasic”, unde, până în prezent, avem 1.189 de dosare depuse de către persoane juridice, în valoare de 13,222 milioane de lei”, a menționat Kohalmi-Szabo, citată de Agerpres.

Programele pe care le derulează Administrația Fondului pentru Mediu în 2020 au valoarea totală de 850 de milioane de euro.

Programul „Rabla” – ediția 2020 a demarat pe data de 17 martie, cu un buget de 405 milioane de lei, cel mai mare de la implementarea programului. Autoritățile estimează că vor exista 60.000 de beneficiari, cel mai ridicat număr din ultimii 15 ani.

„Rabla Plus”, programul prin care doritorii au posibilitatea să-şi cumpere o mașină 100% electrică sau electrică hibrid plug-in, a început pe 25 martie. Pentru prima dată în istoria sa, programul eco permite populației inclusiv achiziția de motociclete full electric. Bugetul de 140 de milioane de lei (cu circa 45 de milioane mai mult decât în 2019) permite punerea pe șoselele României până la 3.000 de mașini electrice și hibride, cât s-a pus, în total, în toate cele patru ediții ale programului Rabla PLUS din anii anteriori.

Programul Rabla PLUS nu condiționează achiziția unui autovehicul nou de casarea unui autovehicul uzat. Însă cei care vor dori să renunțe la o mașină veche, poluantă, vor beneficia în plus și de prima de casare stabilită prin programul Rabla Clasic, în valoare de 6500 de lei.

De la înființarea Programului „Rabla”, cel puțin 600.000 de autovehicule au fost scoase din uz și circa 550.000 de autovehicule noi au fost achiziționate.

spot_img

Ultimele știri