Statele de pe Costa de Vest a Americii vor să construiască o autostradă pentru vehicule electrice

Un proiect presupune ca pe Costa de Vest a SUA să fie montate, până în 2025, 27 de stații de încărcare a camioanelor electrice medii și grele, folosite la transportul de marfă. Camioanele diesel se numără printre cele mai poluante vehicule.

Nouă companii din industria electricității și două agenții sunt în spatele West Coast Clean Transit Corridor Initiative, care vor ajuta statele California, Oregon și Washington să-și reducă emisiile de gaze cu efect de seră ce provin din transporturi, cel mai mare contribuitor la emisiile de carbon din S.U.A.

Pentru că o pătrime din aceste emisii provin de la camioanele medii și grele, cei implicați în inițiativă propun instalarea de stații electrice pentru încărcare pe principalele rute pe care circulă vehiculele care asigură transportul de mărfuri.

Proiectul, care ar costa 850 de milioane de dolari, ar presupune instalarea a 27 de stații până în 2025, la fiecare 80 de kilometri, pentru camioanele medii și grele. Până în 2030, 14 dintre acestea vor fi adaptate pentru a putea încărca și camioane cu platforme mari. Cele mai multe stații vor fi în California, în timp ce în Oregon vor fi cinci, iar în Washington – șase. Acest plan este pentru toată Coasta de Vest – Interstate 5 (I-5), dar inițiativa include și alte autostrăzi importante.

„Rezultatele acestui studiu oferă o hartă pentru utilitățile electrice din Washington, Oregon și California pentru a ajuta la electrificarea transportului într-o manieră coordonată”, a declarat Katie Sloan, director al eMobility and Building Electrification For South California Edison, sponsor al proiectului. „Acest studiu vine într-un moment în care credem că investițiile majore în infrastructura de încărcare a vehiculelor electrice vor ajuta în mod semnificativ la recuperarea economică după Covid-19.”

California a devenit primul stat care a reglementat standarde pentru camioanele electrice în acest an, un pas important pentru climat și sănătate publică. Camioanele diesel se numără printre cele mai poluante vehicule, iar un studiu publicat anul trecut a arătat că aproape jumătate din decesele premature la nivel global din cauza emisiilor de eșapament ale vehiculelor din 2015 s-au datorat vehiculelor diesel.

„Livrarea cu ajutorul vehiculelor electrice, transportul de marfă și alte transporturi comerciale pe autostrada I-5 și autostrăzile adiacente ne vor ajuta să ne apropiem de atingerea obiectivelor de energie curată și de mediu și vor însemna beneficii majore pentru sănătate pentru comunitățile din apropierea acestor autostrăzi”, a spus Eva DeCesaro, manager de produse senior la Electrificarea transporturilor pentru Pacific Power. „Acest lucru este valabil în special pentru comunitățile dezavantajate care sunt afectate în mod disproporționat de poluarea cu carbon.”

spot_img

Ultimele știri