Elena Stancu și Cosmin Bumbuț s-au mutat, în noiembrie 2013, într-o autorulotă, din dorința de a-și putea face bine meseriile: ea este jurnalistă, iar el, fotograf. De atunci, țin mașina parcată câteva săptămâni sau chiar luni în comunitățile despre care scriu, pentru a le cunoaște mai bine. Iar în fiecare seară se întorc în casa lor pe roți, de 10 metri pătrați, cu tot cu motor.
Noiembrie 2013, în ziua în care Elena și Cosmin au plecat teleleu
Înainte de plecare, Elena lucrase șase ani la o revistă despre modă, frumusețe și vedete, iar weekendurile și zilele de concediu le folosea ca să documenteze reportaje și investigații despre subiecte care contau cu adevărat pentru ea.
Cu un an înainte de plecare, Cosmin nu mai făcea fotografii nici de modă sau de publicitate, nici de stradă, pentru că se săturase „de atâta frumusețe și strălucire”, „sufocat de un București ostil și nefotogenic”, după cum povestește Elena în cartea lor „Acasă, pe drum”.
Așa că, atunci când au câștigat împreună o bursă de jurnalism pentru a documenta viața românilor care-și educă copiii cu bătaia, ceea ce însemna mult timp petrecut pe teren, au decis că trebuie să renunțe la garsoniera închiriată, umedă și întunecoasă, și să se mute în autorulotă.
O aveau de la începutul lui 2013 și voiau să o folosească pentru munca de teren și în vacanțe: un Wingamm Ibis 500 pe șasiu de Volkswagen T4, fabricat în 1999. Testaseră deja mașina când au lucrat la o investigație, apoi, după ce au luat decizia, trei săptămâni au locuit și în casă, și în autorulotă, ca să se pregătească și să facă trecerea lină.
Viața înghesuită în cinci metri pătrați
În autorulota de cinci metri lungime și doi metri lățime încap un dulăpior cu câteva farfurii și trei căni, o oală, un wok și alte câteva accesorii de bucătărie, un aragaz cu două ochiuri și deasupra lui, un pat. Casa pe roți mai are o baie mică, cu duș, boiler și un WC care se închide ermetic, o mașină de spălat semiautomată de 15 litri, un frigider mic, două dulapuri pentru haine, o masă și o sobă pe GPL.
Când mașina este parcată, cei doi pun folii izolatoare pe geamurile din față, iar scaunele devin depozit pentru legume, sticle de vin, un sac cu haine murdare, alimente neperisabile și conserve. Pentru curent, au panouri solare de 150 de wați și un generator de 1.000 de wați.
Campează în centrul orașelor, în curtea asociațiilor sau a penitenciarelor și pe unde au de documentat subiecte. Dacă nu au de unde să se alimenteze cu apă și unde să verse conținutul WC-ului, sunt nevoiți să se mute la fiecare trei, patru zile.
Apa este monitorizată cu atenție și economisită, căci altfel rezervorul de 100 de litri se poate goli rapid. Elena face duș cu 8 – 10 litri de apă, iar Cosmin, cu 5 – 6.
„Practic doar te umezești, te săpunești și te clătești. […] Înainte să ne mutăm, nu țineam cont de câtă apă consumam. Îmi dau seama acum, când merg la prieteni acasă și îmi fac un duș și curge apa, curge apa. Dacă mă răsfăț, cred că e apa pe care am consuma-o în două săptămâni, în mod normal”, a povestit Elena pentru Green Report.
Cea mai multă apă o consumă spălatul vaselor și, în special, clătitul lor de detergent, așa că atunci când au mult de lucru pe teren și nu vor să mute mașina după trei zile, cei doi fie nu mai gătesc, fie șterg vasele cu șervețele și le clătesc cu puțină apă.
„Atunci ne putem lungi cu apa cinci, șase zile, dar cu o economie crâncenă”, a mai spus femeia.
Mai mult, tot consumul lor s-a redus, de la haine, mâncare, până la ieșit în oraș.
„Când ne cumpărăm haine, le luăm de la magazinele second hand pentru că le speli la mașină cu mai multe culori, se strică, le usuci afară, mai dispare un tricou. Și ne cumpărăm puține, pentru că nu avem unde să le punem. Iar dacă ne cumpărăm ceva nou, dăm ceva.”
Dacă atunci când locuiau în București se întâmpla să cumpere prea multă mâncare, să se strice și să o arunce, iar Elena gătea mai rar, în autorulotă sunt mult mai organizați:
„Frigiderul fiind atât de mic, noi trebuie să ne gândim exact ce mâncăm în cele cinci zile în care urmează să stăm locului, ca să știm ce ne cumpărăm și să ne încapă în frigider. Și tot ce mâncăm e gătit de noi, nu mâncăm niciodată la restaurant. Nici măcar nu mai ieșim în baruri. Când venim în București și ne mai întâlnim cu prieteni, ni se pare obscen să fie 18 lei un pahar de vin”, a mai spus ea.
Totuși, Elena zice că are aceleași ritualuri de frumusețe pe care le avea și înainte de a se muta în mașină, cu un duș sau două pe zi, iar dulapul din baie este plin cu cremele și cosmeticele ei.
„Nu ne-am schimbat tabieturile, însă le-am înghesuit în cei cinci metri pătrați”, mai scrie ea în carte.
Aproape cinci ani pe drum
În noiembrie se împlinesc cinci ani de când Elena și Cosmin locuiesc în autorulotă, iar când sunt întrebați cât mai durează proiectul, ei subliniază că nu e vorba de niciun proiect, ci asta le e viața.
„Primul an a trecut cel mai repede, nici n-am apucat să ne dezmeticim: încercam să ne dăm seama cum se trăiește într-o mașină, pierdeam ore întregi căutând locuri de parcare, ne era rușine să batem la porți dacă aveam nevoie de apă sau de curent electric. Al doilea și al treilea an au fost aglomerați, am lucrat la câteva burse și granturi, am făcut un film documentar și ne-am petrecut iernile în Grecia și Cuba, și abia în al patrulea an ne-am creat o rutină de muncă-relaxare și viața în 10 metri pătrați cu tot cu motor a început să ni se pară firească”, a făcut femeia o retrospectivă în cartea lor, publicată în 2017.
Atunci aveau 70.000 de kilometri parcurși cu autorulota, dar spune că nu sunt călători în adevăratul sens al cuvântului.
„Noi nu ne-am mutat ca să călătorim, ci ca să ne documentăm subiectele, iar mașina o folosim mai mult ca să trăim in ea”, a mai spus Elena pentru Green Report.
Uneori, își spun unul altuia „ciudatule” și „ciudato” pentru că locuiesc într-o mașină dar, mai zic ei, „vagabondajul îți dă dependență”.
„După ce trăiești libertatea de a pleca și de a te întoarce oricând, nu mai poți să revii la vechea ta viață”, mai scrie jurnalista în cartea „Acasă, pe drum”.
Fotografii: Cosmin Bumbuț/Teleleu
