Autoritatile ungare: Noroiul toxic nu va afecta Dunarea VEZI VIDEO

Contaminarea cu noroi toxic din vestul Ungariei nu va afecta apele Dunarii, a asigurat un oficial din cadrul companiei privind apele din acest sector, Emil Jenak, miercuri seara, relateaza AFP, citat de Mediafax.

"In cazul in care calculele noastre sunt bune, cand noroiul va ajunge in Dunare, contaminarea va scadea la un nivel acceptabil", a declarat pentru AFP Jenak.

Tarile riverane Dunarii, in special Serbia, Croatia si Romania preleveaza periodic esantioane pentru a controla calitatea apelor fluviului, ingrijorate de o contaminare la scara larga.

Echipele de salvare ungare deverseaza ipsos in raul Marcal, in care s-a scurs noroiul toxic. Acest curs de apa se varsa in Raba, un afluent direct al Dunarii.

"Gratie adaugarii de ipsos si ciclului naturale de curatire a apei, cand apele raului Raba vor ajunge in Dunare, nivelul PH-ului (nivelul de aciditate al apei care permite detectarea anumitor poluanti, n.red.) va scadea la valoarea de 8", nivelul sau normal, a precizat Jenak. PH-ul apelor raului Marcal, unde majoritatea pestilor au murit, este in prezent de 10,2, a adaugat el.

Apele contaminate urmau sa ajunga din Marcal in Raba in jurul orei 19.00 GMT (21.00 ora Romaniei), potrivit estimarilor.

Un rezervor al uzinei de alumina din Ajka s-a rupt din motive necunoscute si 1,1 milioane de metri cubi de noroi rosu toxic s-au deversat luni in sapte sate din apropiere, provocand moartea a patru persoane si ranirea altor 120. Trei persoane sunt in continuare date disparute. Accidentul a luat amploarea unei catastrofe ecologice, amenintand fauna si flora Dunarii.

Fondul mondial pentru natura (WWF) a amintit miercuri, intr-un comunicat, ravagiile cauzate de deversarea intr-un rau a apelor poluate cu cianuri provenind de la o mina de aur din Romania, in 2000. Toate animalele acvative, cu exceptia vertebratelor, au murit intr-un rau situat in aval.

Pentru a incerca sa atenueze impactul catastrofei, autoritatile ungare folosesc echipamente electronice pentru a speria pestii si a-i indeparta de apele contaminate.

Video: Reuters

spot_img

Ultimele știri