Asociațiile vor putea cere finanțare pentru educarea și conștientizarea publicului privind protecția mediului

Dosarele de finanţare în cadrul Programului vizând educarea şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului vor putea fi depuse în perioada 3 aprilie – 3 mai 2023, bugetul alocat pentru această sesiune fiind de 150 de milioane de lei, a anunţat marţi Administraţia Fondului pentru Mediu.

Depunerea dosarelor de finanţare se realizează prin intermediul aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de către AFM.

Solicitanţii eligibili în cadrul acestui program sunt organizaţiile neguvernamentale, iar accesul acestora în aplicaţia informatică se realizează începând cu data de 27 martie 2023, doar pentru crearea conturilor de utilizator.

Conturile create şi utilizate pentru înscrierea în cadrul programelor derulate de AFM rămân valabile şi pot fi accesate pentru depunerea cererilor de finanţare în cadrul Programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului.

Anul acesta am decis să alocăm un buget de 150 de milioane de lei prin care să sprijinim ONG-urile să organizeze acţiuni ample de conştientizare a populaţiei, în special a copiilor, cu privire la teme actuale de protecţie a mediului înconjurător. Modalităţile de protejare a aerului, a apei, a pădurilor, reciclarea deşeurilor, beneficiile utilizării de resurse naturale regenerabile, protecţia biodiversităţii, schimbările climatice şi stimularea utilizării transportului cu emisii scăzute sunt doar câteva dintre subiectele în jurul cărora se vor concentra activităţile de educare a viitoarelor generaţii de tineri. Ne dorim ca prin acest program să creştem gradul de informare şi să formăm atitudini şi comportamente pozitive în ceea ce priveşte respectul faţă de natură„, a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu Adrian Neculaescu.

În cadrul Programului, beneficiarul derulează proiectul numai în parteneriat cu autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale, inclusiv ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale acestora, şi/sau cu unităţi şi instituţii de învăţământ de stat. În cadrul acestor acorduri de parteneriat pot fi adăugate, numai în calitate de parteneri, alte organizaţii neguvernamentale, precum şi instituţii/autorităţi publice din domeniul protecţiei mediului. Modalitatea de participare la derularea proiectului, drepturile şi obligaţiile partenerilor, precum şi responsabilităţile ce le revin în implementarea activităţilor proiectului se stabilesc prin acord de parteneriat, beneficiarul având calitate de lider de proiect.

În cadrul unei sesiuni de finanţare, un solicitant ONG poate depune două proiecte în calitate de lider de parteneriat. De asemenea, în cadrul unei sesiuni de finanţare, un ONG poate avea calitatea de partener în cel mult două proiecte.

Potrivit AFM, finanţarea în cadrul programului se acordă în cuantum de maximum 100% din valoarea totală eligibilă a proiectului, iar suma maximă care poate fi acordată de AFM pentru finanţarea unui proiect este de 500.000 lei.

Citește și: Ce programe vor fi finanțate din bugetul Administrației Fondului pentru Mediu în 2023

spot_img

Ultimele știri