Asociația Peisagiștilor cere președintelui Iohannis să nu promulge legea Spațiilor Verzi

Asociația Peisagiștilor din România – AsoP (AsoP România) cere președintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea Spațiilor Verzi din intravilanul localităților deoarece „în textul formei trimise spre promulgare s-au strecurat grave erori materiale, iar unele dintre acestea fac ca prevederi ale legii să fie neaplicabile”.

Legea a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, în data de 13 octombrie 2020.

Principala schimbare propusă ca amendament la proiectul de modificare a Legii spațiilor verzi din intravilanul localităților este că autoritățile locale vor putea permite construirea pe spațiile verzi proprietate privată, cu condiția ca Primăria să amenajeze în altă parte un spațiu verde cu o suprafață de 10 ori mai mare.

O altă modificare este că ”parcul istoric sau grădina istorică” precum și „scuar sau parc de buzunar” nu se mai găsesc în categoria spațiilor verzi, așadar nu ar mai beneficia de protecție. De exemplu, Parcul Cișmigiu are statutul de parc istoric, precum și Parcul Herăstrău.

„Astfel, nu mai pot fi cuantificate ca spaţii verzi Parcul Regele Mihai I (fost Herăstrău – aproximativ 80 ha), Parcul Cişmigiu (aproximativ 16 ha), Parcul Carol I (36 ha), Parcul Central din Cluj-Napoca (13 hectare), Parcul Nicolae Romanescu din Craiova (96 ha) şi multe altele. Neintroducerea în lege a Anexei nr. 6 ‘Indicatorii specifici pentru categoriile de spaţii verzi’ prin care se reglementează procentul de suprafeţe construite în categoriile de spaţii verzi definite de prezenta lege va permite construirea necontrolată în perimetrul spaţiilor verzi deoarece, spre deosebire de varianta Legii nr. 24/2007 aflată în vigoare în prezent, textul de lege transmis spre promulgare nu mai conţine nicio prevedere în acest sens”,  a precizat Asociaţia.

AsoP România spune că a sesizat erorile materiale din Raportul comun, premergător votului în plenul Camerei Deputaților, însă remedierea acestora nu a fost realizată.
Solicitarea Asociația Peisagiștilor din România – AsoP (AsoP România) cere președintelui să nu promulge legea din următoarele motive:
  • Excluderea categoriilor de spații verzi „parc istoric sau grădină istorică” precum și „scuar sau parc de buzunar” este deosebit de gravă, acestea ieșind de sub protecția legii din cauza unor erori materiale. Astfel, nu mai pot fi cuantificate ca spații verzi Parcul Regele Mihai I (fost Herăstrău – aproximativ 80 ha), Parcul Cișmigiu (aproximativ 16 ha), Parcul Carol I (36 ha), Parcul Central din Cluj-Napoca (13 hectare), Parcul Nicolae Romanescu din Craiova (96 ha) și multe altele.
  • Neintroducerea în lege a Anexei nr. 6 „Indicatorii specifici pentru categoriile de spații verzi” prin care se reglementează procentul de suprafețe construite în categoriile de spații verzi definite de prezenta lege, va permite construirea necontrolată în perimetrul spațiilor verzi deoarece, spre deosebire de varianta Legii nr. 24/2007 aflată în vigoare în prezent, textul de lege transmis spre promulgare nu mai conține nici o prevedere în acest sens.
  • Noul act normativ introduce posibilitatea de a schimba destinația unor importante spații verzi aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice și juridice prin documentații de urbanism, la dorința autorităților publice locale, în contradicție cu alte măsuri stipulate în lege pentru astfel de cazuri atinge dreptul fundamental al populației la un mediu sănătos, drept garantat prin Art. 35 din Constituția României.

Consilierul municipal Ana Ciceală îi cere preşedintelui să nu promulge modificarea Legii

Consilierul municipal USR Ana Ciceală îi cere preşedintelui într-o postare pe Facebook să nu promulge această lege și a precizat că ar fi vorba despre una „dintre cele mai toxice legi” care au fost votate de Parlament în ultimii ani.

„Practic, potrivit acestui proiect, orice individ care a beneficiat de retrocedări dubioase de spaţii verzi va putea să construiască blocuri, lăsând în sarcina Primăriei să amenajeze spaţii verzi cine ştie unde şi cine ştie când. Concret, spaţii verzi ca Parcul Brâncuşi ar putea să dispară definitiv. Iar parcurile Cişmigiu, Herăstrău, Carol I şi toate parcurile monumente istorice vor fi lipsite de protecţia legii. Cer de asemenea parlamentarilor PNL să nu voteze această lege dacă va ajunge la reexaminare sau măcar să scoată acele articole nocive care permit betonarea spaţiilor verzi”, a scris Ciceală.

AsoP România dorește să precizeze faptul că eforturile sale referitoare la demersul de modificare Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților au vizat în principal următoarele aspecte:
➡️reglementarea noțiunii principale a legii – spațiul verde – prin includerea unei definiții clare care să evidențieze toate rolurile acestei componente esențiale a cadrului urban (de protecție a mediului, social și cultural);
➡️extinderea tipologiilor specifice, incluzând noi forme de spații verzi a căror apariție a fost generată de nevoile actuale ale societății cum este cazul grădinilor comunitare și al parcurilor de buzunar,
➡️clarificarea obligațiilor și responsabilităților autorităților publice, a proprietarilor și a utilizatorilor;
➡️profesionalizarea intervențiilor asupra spațiilor verzi, prin introducerea obligativității implicării specialiștilor în peisagistică în proiectele care afectează calitativ sau cantitativ indicatorii spațiului verde;
➡️creșterea gradului de monitorizare a calității spațiului verde prin introducerea unor noi instrumente, respectiv Planul anual de gestiune a vegetației și Fișele tehnice de intervenție asupra vegetației, menite să pună un accent deosebit asupra fondului vegetal urban care este atât de mult afectat de practicile actuale;
➡️corelarea lucrărilor de intervenție asupra spațiului verde cu legislația conexă, prin includerea unei documentații de specialitate peisagistică în documentațiile tehnice pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții și a organizării lucrărilor prevăzute de Legea nr. 50/1991;
➡️rafinarea ponderii suprafețelor impermeabile / construite în funcție de tipul spațiului verde pentru a adresa presiunea privind inserarea de noi dotări necesare comunităților locale în raport și, totodată, pentru a asigura dezvoltarea echilibrată a infrastructurii verzi urbane;
➡️introducerea unui glosar de termeni care să faciliteze o mai bună înțelegerea a domeniului de acțiune asupra spațiilor verzi din intravilanul localităților.
Puteți citi integral textul Legii AICI.
Citește și:
Recomandări pentru elaborarea sesizărilor către autoritățile de mediu
INS: Cheltuielile pentru protecţia mediului au totalizat anul trecut 16 miliarde de lei, 1,5% din PIB
spot_img

Ultimele știri